Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Vezi Alpha TV Ploieşti LIVE!

Banner
Banner
Banner
Telegraful de Prahova - Stiri RSS Telegraful de Prahova - Stiri RSS
Concluzii şi planuri de viitor
Scris de Ciprian RADU   
Marţi, 15 Iunie 2010 21:47

Ieri, la stadionul Ilie Oană, managerul Petrolului, Valeriu Răchită, a susţinut conferinţa de presă destinată finalului de sezon.

 „A fost un an greu, în care s-a făcut trecerea de la vechii administratori la cei noi, în care am pornit practic de pe minus, fără buget. Obiectivul nostru n-a fost promovarea, deşi am încercat şi am fost foarte aproape, ci crearea unei echipe, stabiilirea noii organigrame a clubului, găsirea de fonduri suplimentare şi câştigarea încrederii iubitorilor de fotbal şi de Petrolul din Prahova. Eu zic că am reuşit, se putea mai mult, însă jucătorii au clacat la presiune. Noi am jucat însă numai pe teren, nu am folosit niciun fel de alte „resurse”. Nu ne-am dat la o parte, de aceea suntem dezamăgiţi. Iar obiectivul pentru sezonul viitor nu poate fi altul decât promovarea. Trebuie să construim un lot competitiv pe nucleul celui existent şi să promovăm”, a deschis Valeriu Răchită conferinţa de presă.    

 Cine vine

Tehnicianul Petrolului dispune de o listă cu jucători pe care i-ar dori la echipă şi cu care se află în negocieri. Deocamdată, a semnat doar Marius Ene (ex-farul Constanţa), însă, în zilele următoare, ar aputea apărea mai multe nume noi. Pe lista lui Vivi Răchită se află şi atacantul Brăneştiului Bogdan Oprea, în cazul în care acesta nu va fi păstrat de formaţia ilfoveană, dar şi mijlocaşul Conpetului Dănuţ Enescu. Petrolul a semnat şi un contract cu Sebastian Steriu, un junior extrem de promiţător, care va fi luat în lot în perioada de pregătire. Totodată, Răchită a anunţat că nu va renunţa la juniorii Stoica, Dimbi şi Plămadă. Pentru că noul sezon va începe abia pe 21 august, reunirea lupilor va avea loc pe data de 5 iulie. Sunt programate două cantonamente, unul în ţară şi celălalt, posibil, în străinătate.

 Cine pleacă

Deocamdată, patru dintre jucătorii Petrolului au fost anunţaţi că sunt liberi să-şi caute alte echipe: Ionuţ Neagu, Gabriel Crăciun, Alexandru Brânză şi Marius Şuta. Rămâne de văzut câţi dintre cei cărora le-a expirat contractul de împrumut la Petrolul vor primi permisiunea să continue la Ploieşti, toţi patru – Benga (FC Braşov), Neagoie (Pandurii), Cataramă (Astra) şi Liviu Mihai (Farul) - manifestându-şi limpede dorinţa de a rămâne sub comanda lui Vivi Răchită. Dintre cei veterani, Cristi Vlad, Daniel Chiriţă şi Pompiliu Stoica, unul va continua sigur, în privinţa celorlalţi doi urmând să fie luată o decizie. „Vor mai fi disponibilizări. Deciziile vor fi luate corect, cu analiza prestaţiilor fiecăruia în faţă, punând în balanţă dacă ne mai pot ajuta în proiectul nostru”, a menţionat tehnicianul. 

Pe lista lui Piţurcă

Managerul Răchită a confirmat faptul că, pe lista fostului selecţioner Victor Piţurcă s-a aflat Constantin Budescu şi chiar Vivi însuşi! „Mi-a propus să vin la Steaua, însă am refuzat. Este interesat şi de Budescu, însă, după ultimul antrenament, jucătorul mi-a spus că nu vrea să plece. El are trei oferte de care ştiu eu din prima ligă. Este şi cazul lui Bozga, cel care, la fel, mi-a spus că vrea să rămână la Petrolul”, a precizat Răchită. 

Garanţii de la primar

Duminică, în tipul întrevederii cu primarul Volosevici, Răchită a primit garanţia sprijinului administraţiei locale pentru sezonul viitor, printr-un buget care să asigure cheltuielile echipei şi „rectificări bugetare când se impune”. De asemenea, sunt şanse foarte mari ca, în această săptămână, să fie adus un sponsor care să asigure bugetul de transferuri, aproximativ 100.000 de euro.

 Întâlnire cu acţionarii 

Ieri seară, managerul Răchită şi primarul Volosevici au avut o întâlnire cu acţionarii Petrolului. „Vom avea o întâlnire cu acţionarii Liviu Luca şi Florin Bercea în care vom discuta mai multe aspecte legate de situaţia clubului. Din  informaţiile mele şi din discuţiile cu avocaţi sau jurişti ai primăriei, sunt puţine şanse să se poată rezolva trecerea, atâta timp cât avem procesul cu ANAF. Referitor la acesta, am înţeles că va fi vorba despre o datorie mult mai mică, pentru că fotbaliştii plătiţi pe convenţie civilă sunt apăraţi de legea sportului, iar în discuţie intră doar staful echipei. Oricum, chiar dacă va rămâne aceeaşi situaţie, pe noi nu ne împiedică cu absolut nimic. Nu a venit nimeni, niciodată, la mine sau la preşedintele Andi Crângu, să ne impună ceva”, a precizat Răchită.  

Publicat în ediţia tipărită din 16 iunie 2010 

 

Comentarii  

 
+2 #1 marian 16-06-2010 12:27
Urmeaza alt an, alta distractie!
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează