Deşi au trecut 33 de ani de la cutremurul din 1977, mulţi dintre prahoveni nu au reuşit să uite nici acum coşmarul trăit în acele zile. Oamenii povestesc că s-au văzut, într-adevăr, neputincioşi în faţa naturii, o stare pe care n-ar vrea s-o mai trăiască vreodată. 

55 de secunde! Atât a durat cutremurul din 4 martie 1977. Dar a fost mai mult decât suficient pentru a produce efecte care se pot vedea şi astăzi în Prahova. Multe dintre clădirile avariate în urmă cu 33 de ani păstrează şi acum urmele tragediei. Cât despre acele clipe de coşmar, cei care le-au trăit spun că au simţit ce înseamnă să fii neputincios în faţa forţei naturii şi se înfioară numai când îşi amintesc. Printre oraşele unde s-au înregistrat victime omeneşti s-a numărat şi Plopeni. Un cămin de nefamilişti din localitate s-a prăbuşit ca un castel de nisip, povestesc martorii tragediei, iar zeci de tineri au pierit în câteva secunde. „S-a prăbuşit Căminul nr. 1 la cutremurul din 1977. Îmi aduc aminte de doi tineri care au murit atunci. O fată tocmai ce se dusese cu o zi înainte la Maternitate pentru un control, era însărcinată. Timp de o săptămână s-au căutat supravieţuitori printre mormanele de moloz. A fost o panică generală. În magazine căzuseră toate rafturile, pe străzi erau peste tot sticle sparte, iar  oamenii nu ştiau încotro să o apuce. La spitalul unde se transportau răniţii nu era curent electric, aşa că toţi cei care aveau lămpi acasă le-au dus acolo, pentru a ajuta autorităţile. La Uzina Mecanică se dărâmaseră multe construcţii, dar imaginea de coşmar a rămas Căminul nr. 1”, ne-a povestit Stan Ilie din Plopeni. Prahovenii îşi aduc aminte că oraşul părea părăsit după cutremur. Mulţi oameni plecaseră la rudele din alte oraşe, pentru a se asigura că persoanele apropiate nu se află printre cei răniţi sau, mai grav, printre cei care şi-au găsit sfârşitul în timpul cutremurului. „Mulţi oameni plecaseră în comunele sau oraşele din apropiere, la rude. Plopeniul era pustiu, iar panica se simţea oriunde. Pe străzi patrulau angajaţii din armată, care încă mai căutau supravieţuitori printre dărâmăturile de la căminele de nefamilişti. La două sau la trei zile de la cutremur a venit chiar Ceauşescu la Plopeni, să vadă daunele”, ne-a mai povestit Stan Ilie.

 Nu poate uita

 Gheorghe Panait din Plopeni locuia, în 1977, în Căminul nr. 2, clădire amplasată exact lângă imobilul ce s-a transformat, în câteva secunde, într-un morman de moloz. „Am auzit un zgomot puternic. Iniţial am crezut că lucrează cineva cu o bormaşină, aşa că m-am dus la geam să văd mai exact cine munceşte la ora aia, pentru că era aproape 21.00. Când mi-am dat seama că e cutremur, am ieşit repede din casă. Oamenii se călcau în picioare, unii au căzut pe scări, alţii reuşiseră să iasă deja din case. Am văzut cum fuge pământul de sub picioarele noastre şi apoi un nor mare de praf. Nu mi-am dat seama iniţial ce s-a petrecut, apoi cineva cu o maşină a aprins farurile, pentru că se oprise curentul, şi am văzut căminul dărâmat”, ne-a povestit Gheorghe Panait. Iar teroarea a continuat. „Se auzeau ţipete, tot felul de zgomote. O fată rămăsese atârnată de un perete. Au venit nişte băieţi cu o scară de la nişte sere să o ajute să coboare. Din câte am înţeles, au fost zeci de morţi. Zilele următoare au fost chinuitoare, la orice mişcare, la orice zgomot tresăream de frica unui cutremur. În fiecare an, de 4 martie trec prin teama din seara de acum zeci de ani”, ne-a mai spus Gheorghe Panait.

 Palatul Culturii grav avariat

 O bucată din turla Bisericii „Sfântul Vasile” din Ploieşti căzuse, Palatul Culturii se alesese cu „însemne”, unele încă vizibile, turnul Halelor Centrale era serios avariat, iar unele clădiri ale muzeelor erau serios afectate. „În Ploieşti se oprise curentul şi toată lumea a ieşit pe stradă. Prima imagine care mi-a rămas şi acum în minte este o maşină mare care, în urma impactului, a ajuns în stradă, uşile garajului fiind rupte. A fost pentru prima dată când am luat act de convulsiile pământului, în faţă cărora oamenii rămân copleşiti. În centrul Ploieştiului, toate privirile erau aţintite asupra faţadei Palatului Culturii, care căzuse”, şi-a adus aminte Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii Judeţene „Nicolae Iorga” din Ploieşti.

 Noapte de coşmar

 „În tot oraşul era beznă, nimeni nu mai intra în casă, iar cerul era roşu. Ţin minte şi acum că era lună plină şi părea parcă însângerată. 4 martie va rămâne mereu în amintirea celor care au trăit acele momente de groază. A rămas acum doar sentimentul cumplit al unor pierderi. Am aflat zilele următoare de scriitori care au pierit, de exemplu Alexandru Ivanciuc, care a decedat în timpul cutremurului”, a adăugat Nicolae Boaru.

 S-a tras cortina...

 Directorul Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti, Lucian Sabados, era în primul an de facultate în 1977. „Mă aflam la Teatrul «Bulandra», la piesa «Răceala» de Marin Sorescu. Pe parcursul nopţii s-au format circa şase, şapte echipe de studenţi care să filmeze o parte din catastrofă. Ne-am plimbat pe străzile Bucureştiului până la 2.30-3 dimineaţa. Eram în zona Universităţii când am aflat că s-a dărâmat blocul unde locuia Toma Caragiu, dar nu se ştia dacă actorul a supravieţuit sau nu. Abia a doua zi am aflat vestea tristă. IATC-ul era lipit de sediul «Bulandra» şi, în jur de ora 10.00 de dimineaţă, am aflat de la Ion Caramitru că Toma Caragiu nu mai răspunde la telefon”, şi-a reamintit Lucian Sabados. Praful de pe străzi, teroarea care se citea în ochii oricui şi oameni care reacţionau mecanic ori haotic sunt doar câteva dintre imaginile care bine întipărite în mintea prahovenilor. „Au fost multe imagini marcante. Un bărbat, care se vedea că era din clasa intelectualilor, era îmbrăcat în pijama şi dirija circulaţia în centrul Bucureştiului. Nu pot uita acel moment care, dacă nu se întâmpla atunci, era o scenă care provoca mai degrabă râsul. A doua zi am plecat spre Ploieşti, fiind îngrijorat, pentru că nu reuşisem să iau legătura cu părinţii mei. Circulaţia era blocată, dar am prins o maşină în Gara de Nord din Bucureşti. Şoferul mi-a povestit că tot Ploieştiul este distrus şi că zona în care locuiau părinţii mei a fost grav afectată de cutremur, toate casele fiind dărâmate. Mi s-a părut extrem de lung drumul până acasă”, ne-a mai povestit Lucian Sabados.

 Urmări

 Au rămas acum zecile de imobile care se află pe listele cu risc seismul ridicat. Clădirile au nevoie de reabilitare urgente, dar acest lucru se vede, din păcate, doar pe hârtie. Doar la blocul A7 de pe strada Cibinului din Ploieşti au fost demarate lucrările de consolidare, dar nici măcar la acesta reabilitarea nu a fost finalizată. 

Sursa FOTO: mediafax.ro

Publicat în ediţia tipărită din 4 martie 2010.