Mai sunt doar două femei care fac meseria de a „îmbrăca” în piele cărţile celor care vor o bibliotecă aparte. Nici cititorii nu mai sunt aşa de mulţi iar meseria de legător are şi ea zilele numărate. „Facem treaba asta de peste 40 de ani dar nu ştim pentru cât timp mai avem de lucru. Altădată nu făceam faţă, azi...nimic!” spun cele două femei, ultimele din branşă care mai se ocupă cu aşa ceva în oraşul Ploieşti şi se pare că în tot judeţul Prahova.

De asemenea, orice republică, e bine de ştiut, a fost cândva un regat. Astăzi, fiecare republică ascunde în rărunchii ei reprezentativi porniri monarhice, de unde şi compromisul totuşi de a recunoaşte doar simbolic forţa regalităţii. Actualul preşedinte al României chiar s-a luat la trântă cu puterea fără putere a Casei Regale. Oricare reprezentant al puterii îşi doreşte elocvenţa monarhică, cu atât mai mult un republican a cărui ambiţie se măsoară de fiecare dată cu naturaleţea aristocratică după care tânjeşte. Nicio monarhie nu-şi doreşte republica.

În plină epocă a consumismului şi al goanei după nou puţin sunt cei care se întrebă dacă o păpuşă sau o umbrelă mai pot fi reparate? Ei bine în Ploieşti ultimul meseriaş care stătea să caute spiţe, mânere sau ce era nevoie pentru umbrele s-a pensionat. El a fost şi ultimul din breasla meşterilor care au mai reparat o păpuşă.

Totul a început când avea vârsta de nici trei ani. Tatăl său, un lăutar recunoscut i-a făcut cadou, un acordeon. “A fost un fel jucărie” spune el astăzi, un mare şi recunoscut artist al României care este mai mult cunoscut prin străinătate decât în România. Trăieşte în Ploieşti. Când este pe scenă, numai el şi acordeonul, abia atunci înţelegi de ce confraţii de breaslă îi spun “Eminescu – regele acordeonului!” . Un lăutar îmi spunea acum câţiva ani că ar fi: „ Omul care face acordeonul să râdă, face acordeonul să plângă!”. Emi Drăgoi, cel care printre muzicanţi şi lăutari este „Eminescu”!

Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte astăzi pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena. Potrivit mărturiilor lui Eusebiu şi Lactanţiu, în ajunul luptei cu Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, în amiaza mare, o cruce luminousă deasupra sorelui cu inscripţia: “ in hoc signo vinces” (prin acest semn vei birui).