Ultimele comentarii postate
- N-ar fi rau sa va informati putin inainte sa umpleti niste randuri despre Gara de Sud. Cauza este co...
Scris de prima armata - alsdksjkjh
Scris de test - Sa ne dea. Ne cumparam carti de Tarot si ne apucam de ghicit viitorul roz care ne asteapta. Sau luam...
Scris de Simo - SUNT BINEVENITI!...DAR SA-MI DEA INTAI SI DE MANCARE CA NU POT SA CITESC DE FOAME!
Scris de CATI
Vezi Alpha TV Ploieşti LIVE!
| Ultimii kilometri ai programul de înnoire a parcului auto |
| Scris de Andrei CONSTANTINESCU |
| Joi, 04 Noiembrie 2010 18:58 |
Programul naţional de înnoire a parcului auto din România este aproape de a se încheia. Începută în luna martie a acestui an, acţiunea „Rabla” mai are de parcurs câţiva kilometri înainte de a staţiona, pregătindu-se pentru „cursa” din 2011. Pe 25 noiembrie programul se va încheia şi în Prahova, unde au fost casate peste 1.500 de autoturisme vechi. Anul acesta, Programul „Rabla” s-a desfăşurat în două etape. Conform datelor furnizate de către Administraţia Fondului de Mediu, la nivel naţional bugetul programului de înnoire a parcului auto în 2010 a permis achiziţionarea a peste 40.000 de autoturisme pentru persoanele fizice. Nici companiile care au dorit să îşi schimbe vechile autovehicule nu au fost uitate. Astfel, acestea au putut achiziţiona prin intermediul programului circa 20.000 de maşini. Cu toate acestea, de la a schimba vechea maşină a familiei cu una nou nouţă a fost drum lung. „Prima dată, proprietarul maşinii trebuie să verifice dacă corespunde seria de pe şasiu cu cea din acte. Trebuie să se prezinte cu maşina respectivă, copie după actele maşinii, cum ar fi talonul maşinii, copie după buletinul proprietarului şi aşa mai departe”, ne-a declarat Daniel Stoica, inginer în cadrul Remat S.A Prahova. De asemenea, reprezentanţii societăţilor de casare spun că este foarte important ca maşina pe care o aduceţi la casat să fie în stare de funcţionare. După ce veţi încheia socotelile cu Rematul la care veţi casa autoturismul vechi va trebui să vă deplasaţi la dealerul de unde aţi decis să achiziţionaţi noul dumneavoastră autovehicul. Aici veţi prezenta: actul de identitate al proprietarului autovehiculului uzat în copie, certificatul de inmatriculare a autovehiculului uzat în copie legalizată, certificatul de distrugere a autovehiculului uzat în copie legalizată şi certificatul de radiere a autovehiculului uzat în original. Programul „Rabla” sau afacerea „Rabla” ? În ciuda acestor reguli, prahovenii nu uită că, de la demararea programului, acesta s-a poticnit de câteva ori. În urma cu două luni se formaseră şi cozi în faţa punctelor Remat din judeţ. Oamenii spuneau atunci că dorm peste noapte în maşini pentru a nu-şi pierde rândul, în condiţiile în care voucherele se dădeau mai ceva ca pâinea caldă. Numai anul acesta, în Prahova, au fost casate peste 1.500 de autovehicule vechi, iar voucherele s-au epuizat imediat. Iar anul viitor, cererea ar putea fi şi mai mare, pentru că Ministerul Mediului ia în calcul îmbunătăţirea Programului. Dacă iniţiativa se va concretiza, beneficiarii vor putea folosi cinci vouchere la cumpărarea unei maşini noi, în loc de trei. |


















Programul naţional de înnoire a parcului auto din România este aproape de a se încheia. Începută în luna martie a acestui an, acţiunea „Rabla” mai are de parcurs câţiva kilometri înainte de a staţiona, pregătindu-se pentru „cursa” din 2011. Pe 25 noiembrie programul se va încheia şi în Prahova, unde au fost casate peste 1.500 de autoturisme vechi.