|
Scris de Elena CIOBANU
|
|
Miercuri, 30 Noiembrie 2011 21:51 |
|
Campania de spirometrie gratuită, care a avut loc la cabinetul TBC al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, aflat la Policlinica Cina, a dat rezultate. Zeci de persoane au fost depistate cu afecţiuni grave.
În campania de testate gratuită a plămânilor, care a avut loc în luna noiembrie la cabinetul TBC din Ploieşti, aflat la Policlinica Cina, medicii au urmărit depistarea precoce a bronhopatiei pulmonare obstructive. „Este o boală extrem de gravă, cauzată în principal de fumat şi inspirarea altor noxe respiratorii”, ne-a precizat dr. Dana Bolgiu, coordonator al programului TBC în judeţul Prahova. În cazul acestei afecţiuni, ţesutul plămânilor este afectat ireversibil, iar boala netratată duce la afecţiuni cardiace şi, în final, la deces. „Boala are debut cu simptome înşelătoare: tuse, constricţie toracică, oboseală la efort mare, simptome la care oamenii, mai ales fumătorii, în general, nu dau prea mare importanţă. De aceea este necesar acest test”, ne-a mai declarat medicul. 857 de persoane au venit la cabinet să-şi funcţia respoîiratorie, iar 32 dintre ele au fost diagnosticate cu această afecţiune. Din păcate, numai 14 persoane au şi acceptat tratamentul care costă lunar 56 de lei. Restul pacienţilor suferinzi a preferat să-şi cumpere în continuare, de aceşti bani, ţigările care i-au îmbolnăvit. „Puţini au acceptat tratamentul pentru că au considerat normal să tuşească, să nu poată respira în voie şi să obosească la cel mai mic efort fizic, din cauza fumatului. Au fost, însă, şi câteva cazuri de pacienţi care pur şi simplu au declarat că nu au cu ce să urmeze tratamentul”, ne-a mai spus dr. Bolgiu.
|