Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Telegraful de Prahova - Stiri RSS Telegraful de Prahova - Stiri RSS
Concurs contestat la Schuller: fotoliul de manager, motiv de dispută
Scris de Elena CIOBANU   
Duminică, 05 Septembrie 2010 18:01
Postul de manager al Spitalului Municipal Ploieşti a ajuns motiv de scandal. Primăria a scos la concurs acest loc, dar fostul director susţine că postul este obiectul unui litigiu.

 

Vineri, 3 septembrie, a avut loc prima probă, cea scrisă, a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al Spitalului Municipal Ploieşti. Singurul înscris şi candidat pentru această funcţie a fost dr. Magdalena Florentina Mihalcea, manager interimar al unităţii medicale. Toate bune, numai că fostul manager al spitalului, dr. Carmen Dumitru, susţine că postul se află în litigiu. „Am dat în judecată Ministerul Sănătăţii pentru înlocuirea mea din funcţie şi am obţinut o hotărâre definităvă şi irevocabilă, după care am fost repusă în funcţie şi, din nou, înlocuită. Acum, mă aflu în alt proces, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Bucureşti, pentru revocarea ordinului de numire pe această funcţie a actualului manager şi suspendarea lui”, ne-a declarat dr. Carmen Dumitru, fost manager al instituţiei. „Eu mi-am făcut datoria şi am informat în scris toţi membrii Consiliului de Administraţie al spitalului, inclusiv pe primarul municipiului, că postul se află în litigiu şi nu este corect să fie scos la concurs. Luni, la întrunirea Consiliului de Administraţie, am aflat că s-a votat suspendarea examenului până la rezolvarea litigiului”, ne-a mai spus dr. Dumitru. Totuşi, se pare că membrii Consiliului de Administraţie s-au mai întrunit şi au revocat procesul verbal de scoatere a postului la concurs. Drept pentru care, vineri, a avut loc examenul. „Astăzi (n.r. - vineri) este proba scrisă. Pe data de 7 septembrie va fi proiectul, conform procedurii aprobate prin dispoziţie de primar”, ne-a declarat Simona Albu, şeful Direcţiei Juridic-Contencios din carul Primăriei Municipiului Ploieşti. „Postul nu se află în litigiu... Există, cu privire la postul respectiv, o acţiune în instanţă, dar fără nicio hotărâre definitivă şi irevocabilă. Există doar o dată, 27 ianuarie, la care se va decide cine va câştiga în instanţă. Eu nu pot aştepta până atunci să pun în aplicare ordinul de ministru, ci trebuie să execut procedura, conform ordinului, la 30 de zile de la data întocmirii Consiliului de Administraţie. S-a ţinut concursul şi, dacă în ianuarie, va câştiga fostul manager, atunci va fi repus în funcţie”, ne-a declarat Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploieşti. „Există un proces pe rol, nejustificat, există şi un răspuns al Ministerului Sănătăţii privind ocuparea acestei funcţii. Toate mandatele au stat sub semnul interimatului până la descentralizare, iar autorităţile locale au competenţa şi libertatea să decidă pe cine vor manager, fiind resonsabile de managementul unităţilor sanitare. {i nu ştiu de ce ar vrea cineva să se opună acestor decizii, mai ales în condiţiile descentralizării”, ne-a declarat dr. Cristian Vintilescu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova. Drept urmare, examenul s-a desfăşurat, iar următoarea probă va avea loc pe data de 7 septembrie, constând în susţinerea proiectului de management.

Schimbare rapidă

Tot în cursul săptămânii trecute a avut loc şi concursul pentru postul de manager al Spitalului de Boli Infecţioase Ploieşti, unde a candidat actualul manager, dr. Florentin Georgescu. „Am obţinut un punctaj care nu-mi permite să particip la etapa următoare a concursului. Voi apela la primarul Ploieştiului pentru a-mi face formele de trimitere în şomaj”, ne-a declarat fostul manager. Potrivit legii, postul va fi din nou scos la concurs.

Tags:
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează