Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Telegraful de Prahova - Stiri RSS Telegraful de Prahova - Stiri RSS
Vaccinarea cu doze expirate face vâlvă în Parlament
Scris de Alex CĂLINOIU   
Marţi, 16 Februarie 2010 20:27

Dezvăluirile făcute de Telegraful de Prahova cu privire la nou-născuţii care au fost vaccinaţi cu doze expirate au ajuns în Parlamentul României. Deputatul Mihai Apostolache a susţinut o declaraţie politică în care a cerut demisia ministrului Sănătăţii. 

Deputatul de Prahova Mihai Apostolache, ales pe colegiului uninominal din zona Vălenii de Munte, a susţinut ieri o declaraţie în plen în care a adus critici dure premierului Emil Boc şi ministrului Sănătăţii, Cseke Attila. Totul a pornit după ce Telegraful de Prahova a dezvăluit că 27 de nou-născuţi din judeţ au fost vaccinaţi împotriva tuberculozei, însă cu doze expirate. Scandalul a izbucnit la începutul acestei luni, atunci când Ministerul Sănătăţii a cerut prelungirea perioadei de vaccinare anti-TBC până în aprilie, pentru ca, la foarte scurt timp, să revină asupra deciziei. Oficialităţile au cerut retragerea dozelor, însă abia după ce 27 de nou-născuţi au apucat să fie vaccinaţi. Ieri, această situaţie a fost adusă şi la cunoştinţa parlamentarilor. „Nu pot fi de acord ca autorităţi ale statului, plătite din bani publici şi având ca scop protejarea sănătăţii populaţiei, să încurajeze vaccinarea împotriva tuberculozei cu doze expirate şi nimeni să nu fie sancţionat. Nu este posibil ca reprezentanţii Ministerului Sănătăţii să decidă prelungirea termenului de valabilitate a vaccinurilor împotriva tuberculozei, pentru ca apoi, în 24 de ore, să recomande direcţiilor judeţene de sănătate publică să retragă vaccinurile expirate. După ce a lovit în pensionarii acestei ţări cu fel de fel de măsuri haotice, a venit şi rândul celor care vin pe lume să li se aplice «un tratament corespunzător»”, a criticat deputatul Mihai Apostolache. În încheierea discursului, acesta a cerut demisia din partea ministrului Sănătăţii, dar şi a premierului Emil Boc: „Această măsură aberantă a Ministerului Sănătăţii a condus la vaccinarea a 27 de nou-născuţi prahoveni cu vaccin expirat, dintre care patru au fost vaccinaţi la Maternitatea din Vălenii de Munte. (...) Mă întreb, domnule Boc şi domnule ministru al Sănătăţii, dacă în locul copiilor vaccinaţi cu vaccin expirat ar fi fost copilul dumneavoastră, le-aţi fi permis medicilor să-l vaccineze? Pentru această măsură, domnule Boc şi domnule ministru al Sănătăţii, ar fi trebuit să vă daţi imediat demisia şi să lăsaţi locul unor persoane capabile, profesioniste şi care să demonstreze ataşament faţă de acest popor”. 

Publicat în ediţia tipărită din 17 februarie 2010

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează