Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Telegraful de Prahova - Stiri RSS Telegraful de Prahova - Stiri RSS
Parcarea în intersecţii e lege la Ploieşti
Scris de Mihai PASCU   
Duminică, 28 Februarie 2010 17:22

Maşinile parcate neregulamentar pe străzile din Ploieşti dau mari bătăi de cap conducătorilor auto. Cei mai mulţi reclamă faptul că nu au vizibilitate în intersecţii şi că riscă să provoace accidente atunci când se asigură. Proprietarii multora dintre autoturismele parcate anapoda încalcă în flagrant normele Codul Rutier. 

Una dintre cele mai periculoase intersecţii din Ploieşti se dovedeşte a fi, conform spuselor şoferilor, cea a străzilor Ceahlău cu Plăieşilor. Aici, zace uitată de mai bine de jumătate de an o Dacie 1310, pe care proprietarul a abandonat-o fix pe colţul intersecţiei şi care încurcă vizibilitatea participanţilor la trafic. „De-abia reuşesc să mă asigur aici. Sunt toate maşinile alea parcate încât trebuie să intru cu jumătate de maşină în intersecţie ca să văd dacă vine ceva din dreapta”, ne-a povestit un conducător auto. „Dacă ies în mijlocul intersecţiei, da, am vizibilitate, altfel nu. Trebuie să ies mult în faţă cu toate maşinile parcate pe colţ”, a fost de părere un altul. Am încercat să aflăm de la vecini cui îi aparţine maşina şi cum a ajuns acolo. Am dat în cele din urmă de ploieşteanul care a putut să ne ofere informaţiile de-a fir-a păr. „Maşina nu-i a mea. Însă am vrut să o cumpăr acum ceva timp. E pe gaz şi numai bună pentru mersul la serviciu. A fost un timp parcată în faţa porţii mele, după care am avut nevoie să eliberez intrarea în curte. Aşa că am mutat-o lângă stâlp”, ne-a povestit ploieşteanul. Neavând însă bani pentru a o cumpăra şi fiind asaltat de o grămadă de conducători auto nemulţumiţi, ieri, omul a pus mâna pe telefon de faţă cu redactorii Telegraful de Prahova şi l-a sunat pe proprietar. „Maşina e a unui unchi de-al meu care nu o mai poate folosi din cauza unor probleme de sănătate. Eu sunt din Bucureşti. O să vin în seara asta (n.r. ieri seară) să o mut. Mă gândeam să o dau la Remat la Ploieşti, dar nu ştiu dacă mi-o primeşte, fiind înmatriculată în Bucureşti”, ne-a spus Radu Constantin, proprietarul autoturismului. În tot timpul cât a stat maşina acolo, acesta putea fi sancţionat pentru parcarea autoturismului la mai puţin de 25 de metri de intersecţie. Ba mai mult, Poliţia Rutieră putea dispune împreună cu ADPP-ul ridicare autovehicului. Acest lucru însă nu s-a întâmplat. „Dacă maşina încalcă regulile de circulaţie într-o zonă cu oprirea sau staţionarea interzisă, ridicare ei se face numai cu Poliţia Rutieră”, ne-a declarat Dan Ioniţă, directorul ADPP Ploieşti. Ieri, în jurul orelor 10:20, Poliţia Rutieră ne-a spus că va trimite un echipaj în zonă pentru a verifica situaţia. O oră mai târziu, acesta nu se prezentase încă la faţa locului. Oficialii de la Circulaţie ne-au promis însă că vor lua măsuri. Printre ele se poate număra şi o posibilă amendă, întrucât legea interzice parcarea la mai puţin de 25 de metri de intersecţie. Şi dacă tot vorbim de amenzi, o altă zonă care pune dificultăţi de vizibilitate şoferilor se află la nici jumătate de kilometru distanţă. În zona Spitalului Schuller, la intersecţia străzilor Ana Ipătescu şi Vasile Boierescu, alte cinci maşini au fost parcate la nici măcar un metru de colţ. Ba mai mult, aici şoferii ajung să frâneze cu scârţâit de roţi pentru câte un pieton care se strecoară dintre autovehiculele parcate... „ca la carte”.

 Se poate

La câteva ore după ce reporterii Telegrafului de Prahova s-au interesat de situaţia maşinii abandonate la colţul intersecţiei dintre străzile Ceahlău şi Plăieşilor, autovehicolul a dispărut din zonă.

Publicat în ediţia tipărită din 1 martie 2010.

 

Comentarii  

 
0 #2 cristi 28-02-2010 23:28
sa vina cineva de la ADPP pe str. crizantemelor si sa ridice masinile carora le-au pus afise in geam acum vreo 4 luni
Citat
 
 
0 #1 Prahova24hours 28-02-2010 19:58
Ploiestiul e plin de rable si nimeni nu face nimic! S-ar face o groaza de bani daca s-ar aplica leagea, dar cum la noi e lenea e mare...
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează