Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Vezi Alpha TV Ploieşti LIVE!

Banner
Banner
Banner
Telegraful de Prahova - Stiri RSS Telegraful de Prahova - Stiri RSS
Prima probă, floare la ureche: examen fără prea multe emoţii
Scris de Andrei CONSTANTINESCU   
Marţi, 04 Mai 2010 19:47

Elevii de clasa a VIII-a au susţinut ieri prima probă scrisă din cadrul Evaluării naţionale, cea la Limba şi literatura română. Examenul a decurs normal, fără a fi înregistrate incidente notabile, iar la final candidaţii s-au arătat încrezători că vor lua note destul de mari. 

Aproximativ 7.200 de elevi prahoveni de clasa a VIII-a au susţinut ieri proba la Limba şi literatura română, în cadrul Evaluării naţională, testare ale cărei rezultate contează pentru admiterea la liceu. Examenul a fost organizat în 239 de centre din judeţ. Proba a început la ora 12.00, iar candidaţii au avut la dispoziţie două ore pentru rezolvarea subiectelor, alese de dimineaţă din mai multe variante pregătite anterior. La expirarea timpului de lucru, elevii au ieşit din săli cu fruntea sus, convinşi că s-au descurcat de minune şi vor lua note bune. „Nu a fost foarte greu, mă aşteptam la ceva mai complicat de atât. Cred că o sa iau notă mare”, mărturiseşte unul dintre elevi. Deşi liderii sindicatelor prahovene din Educaţie au îndemnat dascălii să protesteze, cu prilejul acestei testări, prin neprezentarea la examen, până la urmă s-au declarat învinşi în faţa dezbinării de care cadrele didactice au dat dovadă înaintea evaluării. Astfel, proba de astăzi s-a derulat fără mari emoţii privind organizarea. „Elevii de clasa a VIII-a trebuie să fie fericiţi, au dat şi acest examen, liceenii la fel de fericiţi, s-a dat şi Bac-ul fără nicio problemă, note în catalog am văzut că sunt acum. Parcă noi, cei din sindicat, suntem degeaba. Nu cred că avem coloană vertebrală dacă ieşim şi spunem ceva, după care facem altceva. După mesajul aceasta fantastic pe care îl trimitem Guvernului, nici nu ştiu dacă mai putem emite vreo pretenţie. Uneori chiar îmi pun problema dacă mai e cazul să fiu liderul unui sindicat din învăţământ sau sunt pur şi simplu preşedinte pentru mine şi atât. Este incredibil ce se întâmplă, doare atunci când văd că nu se ia atitudine, dar asta este, poate ne merităm soarta”, ne-a declarat Petru Columban, liderul sindicatului „I.L Caragiale” Prahova. Următoarea probă a Evaluării naţionale organizată în Prahova este cea de Matematică şi va avea loc pe 12 mai. 

Publicat în ediţia tipărită din 05 mai 2010.

 

Comentarii  

 
0 #1 gabriel nicolae teodorescu 06-05-2010 10:26
Doamnelor și domnilor profesori, părinți și elevi/studenți

... demersurile mele pt contracararea unei legi trunchiate și incomplete, care discriminează și este și anticonstituțio nală pe unele articole se pot vedea atât pe forumuri, www.edu.ro/forum/profesori , www.unpasianinte.edu.ro, ... topicuri preuniv. și univ., precum și o serie de scrisori deschise adresate ministrului, și politicului din Ro prin massmedia.

Cu stimă și considerație
Gabriel Nicolae Teodorescu
Cluj-Napoca


Moralitatea sistemului educațional românesc
Aș dori sa aduc in discuție aspectele legate de filozofia(de morala) care stă în spatele legii, angajarea morală a legii în educarea elevilor/studenților.Nevoia de educație morală, nu vizează doar individul, și astfel apare necesitatea schimbărilor în mentalitatea colectivă, pentru o reașezare a scării de valori în mediul social. Acceptarea mecanismelor de piață în domeniul educației, poate fi percepută ca o imixtiune neavenită în autonomia educaționalului , și mai ales duce la o scădere a prestigiului social al instituției educative și a statutului de profesor. Într-o societate care se manifestă adesea de tip concurențial, câștigător va fi cel mai puternic, adică omul cu bani, astfel sintagma „egalitatea șanselor” devine un slogan utopic. Legea Educației Naționale trebuie să reabiliteze echitatea, restituind fiecărui individ și mai ales celor aparținând grupurilor defavorizate, o existență nediscriminator ie, accedând cu șanse egale, prin educație, la procesul de reabilitare socială. Problema însă rămâne în continuare deschisă, și anume dacă principiul egalității șanselor este periclitat de un sistem educativ adaptat la mecanismele de piață.
vezi: Apel național pt rescrierea Legii Educației Naționale în regim de urgență.
http://forum.portal.edu.ro/index.php?showtopic=126751
http://www.petitieonline.ro/petitie/protestul_profesorilor_de_fizica_din_romania-p02225042.html
http://www.petitieonline.ro/petitie/semnaturi/apel_national_pentru_rescrierea_legii_educatiei_nationale-p25985058-pg4.html

http://gabrielnicolaeteodorescu.wordpress.com
http://fiz-edu.time2forum.net/

Disfuncționalit ăți perpetuate prin noua Lege a Educației Naționale

În cazul învățământului preuniversitar, raportul dintre cele două părți ale Curriculum-ului Național(curric ulum nucleu, corespunzător trunchiului comun din planul de învățământ și curriculum la decizia școlii) a fost mereu modificat de schimbările aduse planurilor de învățământ în ultima perioadă.
Legea educației perpetuează o serie de disfuncționalit ăți legislative referitoare la rolul și responsabilităț ile celor care elaborează și a celor care vor aproba acest curriculum la decizia școlii.
În cele mai multe cazuri până acum rolul elevilor, părinților și al agenților economici, ai comunității locale a fost pur formal.(în noua lege se dorește totul și în timp scurt,..., imposibil după părerea mea).
Astfel s-au ales deseori formele atractive și la modă și de cele mai multe ori s-a ținut cont doar de deficitul unor catedre referitor la norma didactică făță de personalul didactic existent.
Deși există o agenție specializată care are responsabilitat ea elaborării și revizuirii politicilor curriculare, ea are de fapt doar rol în atribuirea și avizarea documentelor propuse de Comisiile Naționale constituite la nivelul ministerului( funcționăm după vechea lege a educației).
Deci, ministerul are în continuare dublu rol: de a constitui comisiile de elaborare a curriculum-ului și de a aproba produsul acestor comisii(vezi: Managementul curriculum-ului în Ro.).


Substituire și substituit; nevoi sociale vs nevoi sociale de educație

Nevoile de educație sunt nevoi sociale, constituind de fapt cerințele pe care societatea le formulează față de sistemul educativ, concret comunitatea le formulează față de instituția școlară.
Nevoile de educație vor genera multe neclarită în sistem, deoarece disputa va fi tot timpul între nevoile sociale și cele educaționale.(este totuși o implicație logică...); ... cum A implică B și B implică inevitabil A,..., concluzia sistemul educativ va fi obligat să se adapteze și mai ales să se radapteze ori de câte ori apar nevoi sociale nesatisfăcute.(vezi forma legii... ciudată lege...). Conform raționamentului legii atunci când societatea în funcționarea ei ar avea disfuncționalit ăți, dezechilibre între diferite sectoare, atunci și EDUCAȚIA va fi schimbată.
Astfel, EDUCAȚIA va perpetua și ea dezechilibrele din sfera socialului și le va amplifica.
Deci: EDUCAȚIA va fi un substitut al schimbărilor sociale care vor surveni în societatea românească.
Întrebare mea adresată guvernanților: Dacă neconcordanțele între educație și social se vor amplifica, pe care din cele două ar trebui să o schimbăm???
( ... cum massmedia manipulează la greu, atunci cu certitudine Educația se face vinovată de toate relele societății...)
Confuzia legii este între:
- nevoi sociale;
- nevoi sociale de educație...
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează