Ultimele comentarii postate
- cum adica "amplasarea acestor camere nu ar fi o problemă şi nu este necesar să se aloce fonduri supl...
Scris de Bogdan Radu - esti invidios domnule Marco Marini ?
Scris de Arbitru - De fapt lumea nu cunoaste adevaratele motive ale solicitarii acestei Primarite. De fapt dansa vrea s...
Scris de UN LOCALNIC - Domnule Stoica , esti atat de pueril...nu ma astept intradevar la ceva mai de doamneajuta din partea...
Scris de SIMPATIZANT PNL
Vezi Alpha TV Ploieşti LIVE!
| Prahovenii, gazde pentru cei mai buni elevi români |
| Scris de Elena CIOBANU |
| Duminică, 22 Ianuarie 2012 18:48 |
|
Săptămâna dinaintea sărbătorilor de Paşti, cunoscută drept „Şcoala altfel”, va fi una foarte aglomerată pentru inspectorii şcolari prahoveni. Cinci dintre cele 20 de olimpiade naţionale vor fi găzduite de către liceele din Prahova.„Este vorba, în primul rând, de olimpiada de Biologie care se va desfăşura în incinta Colegiului Naţional «Nichita Stănescu», recent renovat”, ne-a declarat Gheorghe Borovină, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova.Şi artele frumoase au concursuri cu participare naţională, pentru care candidaţii se vor lupta tot în Prahova. „Este vorba de olimpiada de Muzică instrumentală, gazdă fiind Liceul de Artă «Carmen Sylva», pentru clasele III – VIII. Avem, însă, şi pentru nivelul de liceu două olimpiade foarte importanteŞ cea de Arte plastice şi decorative şi olimpiada de Sculptură şi design”, ne-a mai precizat Gheorghe Borovină. Iar unul dintre cele mai atractrive concursuri pentru liceeni este olimpiada de Istorie a artelor, care se va desfăşura la Sinaia, în aceeaşi perioadă.Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au început, deja, pregătirile, având în vedere că organizarea acestor concursuri este mai dificilă faţă de cea a olimpiadelor teoretice, de anul trecut, la Limba şi literatura română, Ştiinţe socio-umane şi discipline tehnologice.„Pentru olimpiada de Biologie, elevii vor fi cazaţi şi vor lua masa la căminele şi cantinele Colegiilor «I. L. Caragiale», «Elie Radu» şi «Toma Socolescu»”, ne-a precizat inspectorul şcolar general. Pentru olimpiadele de arte, elevii participanţi din toată ţara vor fi cazaţi la Colegiile Tehnic „Spiru Haret”, Economic „Virgil Madgearu”, Tehnic „Lazăr Edeleanu” şi la Grupul Şcolar „1 Mai”. La Colegiul Naţional „Jean Monnet” vor fi cazate cadrele didactice din comisiile naţionale de examinare. |


















Mii de elevi din toată ţara vor veni la Ploieşti, înaintea sărbătorilor de Paşti. Judeţul Prahova va găzdui, în acest an, cinci olimpiade naţionale.