Ultimele comentarii postate
- cum adica "amplasarea acestor camere nu ar fi o problemă şi nu este necesar să se aloce fonduri supl...
Scris de Bogdan Radu - esti invidios domnule Marco Marini ?
Scris de Arbitru - De fapt lumea nu cunoaste adevaratele motive ale solicitarii acestei Primarite. De fapt dansa vrea s...
Scris de UN LOCALNIC - Domnule Stoica , esti atat de pueril...nu ma astept intradevar la ceva mai de doamneajuta din partea...
Scris de SIMPATIZANT PNL
Vezi Alpha TV Ploieşti LIVE!
| Învăţământul simultan a biruit toate reformele |
| Scris de Elena CIOBANU |
| Miercuri, 26 Octombrie 2011 20:46 |
|
Potrivit datelor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, nu mai puţin de 13 şcoli din Prahova desfăşoară activităţi de învăţământ simultan. Deşi era de aşteptat ca aceste unităţi să fie desfiinţate, aşa cum au fost alte zeci, din lipsa unui număr suficient de elevi care să justifice finanţarea, micile şcoli au rămas funcţionale. „Exemple în acest sens avem şi în Ploieşti, dacă vorbim de şcoala nr. 22 din Cartierul Vest, unde numărul de copii nu permite decât învăţământul simultan sau dacă ne referim la o serie de comune cu copii foarte puţini. Este cazul localităţilor Jugureni şi Buştenari, ultima fiind sat al comunei Telega”, ne-a precizat Gheorghe Borovină, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova. Aici, şcolile continuă să aibă activitate cu o clasă ori maxim două la gimnaziu, clase în care învaţă maxim zece elevi din mai multe generaţii. „La Jugureni, de exemplu, există un singur elev de clasa a VIII-a, trei elevi de clasa a VII-a şi patru elevi de clasa a VI-a. În cazul şcolii din Buştenari, satul aflându-se la o distanţă foarte mare de restul comunei, deplasarea copiilor ar fi fost extrem de dificilă, aşa că a fost necesar să fie acceptată varianta învăţământului simultan”, ne-a mai precizat Gheorghe Borovină. Motivul pentru care aceste şcoli continuă să existe este acela că nu s-au găsit soluţii pentru transportul elevilor în alte localităţi. În aceste condiţii, se pune problema dacă transportul elevilor ar costa mai puţin decât întreţinerea unei întregi unităţi de învăţământ sau dacă deplasarea copiilor la altă şcoală nu ar face decât să îngreuneze situaţia lor.
|


















După ce, ani la rând, numeroşi miniştri ai Educaţiei s-au lăudat cu reforma în Învăţământ, în Prahova încă mai funcţionează unităţi unde elevi de clase diferite învaţă simultan. Închiderea acestor şcoli ar fi fost avantajoasă pentru autorităţile locale, numai că nu au găsit soluţii pentru transportul elevilor în alte comune.