Ultimele comentarii postate
- cum adica "amplasarea acestor camere nu ar fi o problemă şi nu este necesar să se aloce fonduri supl...
Scris de Bogdan Radu - esti invidios domnule Marco Marini ?
Scris de Arbitru - De fapt lumea nu cunoaste adevaratele motive ale solicitarii acestei Primarite. De fapt dansa vrea s...
Scris de UN LOCALNIC - Domnule Stoica , esti atat de pueril...nu ma astept intradevar la ceva mai de doamneajuta din partea...
Scris de SIMPATIZANT PNL
Vezi Alpha TV Ploieşti LIVE!
| Încă o şcoală închisă de porcină |
| Scris de Elena CIOBANU, Andrei CONSTANTINESCU |
| Miercuri, 20 Ianuarie 2010 21:22 |
|
Gripa porcină face din nou ravagii în Prahova. Ieri, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Prahova au decis suspendarea cursurilor până miercurea viitoare în şcoala cu clasele I-VIII din localitatea Parepa. Măsura a fost luată după ce au sosit confirmările de infectare cu virusul A H1N1 ale mai multor elevi din unitatea de învăţământ. Primul caz de gripă pandemică a fost confirmat la finalul săptămânii trecute, la un elev care s-a simţit rău şi care nu mai fusese la şcoală de peste şapte zile. Faptul că el a lipsit, nu a făcut necesară, până acum, închiderea clasei. Numai că, după ce au fost confirmate alte cinci cazuri, măsura este obligatorie. Copiii cărora le-au venit rezultate pozitive sunt ţinuţi acasă, sub supraveghere medicală. Niciunul nu se află în stare gravă, internat. Săptămâna viitoare se pot întoarce la activităţile şcolare”, ne-a declarat dr. Decebal Dan, purtătorul de cuvânt al DSP Prahova. Semne de întrebare DSP a fost anunţat şi de faptul că absenteismul mare din cauza virozelor respiratorii, în această unitate de învăţământ. Dintre cei 121 copii care frecventau orele la această şcoală, mai puţin de 90 ajunseseră la cursuri. La sosirea medicilor DSP, copiii depistaţi cu gripă nouă se aflau la ore, iar probele au fost recoltate pe loc, la cei care prezentau simptome şi risc mai mare de infecţie cu virusul A H1N1. Acest lucru ridică, însă, întrebarea dacă reprezentanţii unităţii respectă cu adevărat măsurile de prevenţie a gripei noi. „Copiii erau din clase diferite, lucru care a determinat suspendarea cursurilor. În ceea ce priveşte rata absenteismului din cauza virozelor de sezon, fiecare unitate de învăţământ este obligată să anunţe Direcţia de Sănătate în cazul în care procentul elevilor care lipsesc este mai mare de 10%”, ne-a mai spus dr. Dan.Acesta este cea de-a doua unitate de învăţământ în care sunt suspendate cursurile din cauza gripei noi. Indiferenţă În timp ce zeci de părinţi ai copiilor care frecventează şcoala din Parepa s-au îngrijorat din cauza virusului care a pătruns până în cătunul prahovean, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean habar nu aveau nici măcar câte cazuri au fost confirmate în unitatea de învăţământ. Mai mult, li se pare şi normal acest lucru, pentru că este treaba Direcţiei de Sănătate Publică să gestioneze acest focar. Cât despre cum va fi recuperată materia de către elevii care sunt obligaţi să stea acasă o săptămână, cum va fi dezinfectată clădirea şi care sunt măsurile necesare pentru a evita, pe viitor, astfel de situaţii, nimeni nu ştie nimic. Publicat în ediţia tipărită din 21 ianuarie 2010. |


















Ieri, Direcţia de Sănătate Publică Prahova a suspendat cursurile Şcolii generale din Parepa, comuna Colceag pentru confirmarea a cinci cazuri de gripă nouă. Absenteismul din cauza virozelor ajunsese la 20%.