Ultimele comentarii postate
- cum adica "amplasarea acestor camere nu ar fi o problemă şi nu este necesar să se aloce fonduri supl...
Scris de Bogdan Radu - esti invidios domnule Marco Marini ?
Scris de Arbitru - De fapt lumea nu cunoaste adevaratele motive ale solicitarii acestei Primarite. De fapt dansa vrea s...
Scris de UN LOCALNIC - Domnule Stoica , esti atat de pueril...nu ma astept intradevar la ceva mai de doamneajuta din partea...
Scris de SIMPATIZANT PNL
Vezi Alpha TV Ploieşti LIVE!
| Patru zile de ger năprasnic vin peste prahovenii prizonieri printre nămeţi |
| Scris de Roxana TANASE, |
| Miercuri, 08 Februarie 2012 00:39 |
|
În a treia zi de cod portocaliu, Prahova s-a confruntat cu numeroase probleme. Vicolul a afectat zona de sud şi de sud-est a judeţului, mai multe drumuri fiind blocate la primele ore ale dimineţii. „În momentul de faţă, DN1A Ploieşti – Cheia are restricţii pentru autovehiculele mai mari de 7,5 tone, pe DN1A Ploieşti – limita cu judeţul Dâmboviţa traficul este blocat pe raza localităţii Crevidia, DN1B Mizil – limita cu Buzău este închis pe raza judeţului Buzău”, ne-a declarat Mihai Condrescu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Prahova. DN1D pe tronsonul Albeşti-Paleologu – Urziceni era închis ca urmare a blocajului circulaţiei în judeţul Ialomiţa, iar pe DN71 Sinaia – limita cu judeţul Prahova erau restricţii pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone. La capitolul drumuri judeţene erau instituite blocaje pe şase artere de circulaţie. „Sunt blocate DJ 102 D Boldeşti Grădiştea – Sălciile, DJ 102 H Mizil – Amaru, DJ 100C Mizil – Sălciile, DJ 149 – DN1B – Baba Ana, DJ 100B Potigrafu – Drăgăneşti şi DJ 130 Poenarii Apostoli – Crivina”, a precizat Condrescu. La ora 14.00, din cauza troienelor şi a depunerilor de gheaţă erau blocate două drumuri judeţeneŞ DJ 1002 D Mizil – Baba Ana – Boldeşti Grădiştea şi DJ 100 C Mizil – Fulga – Sălciile. Alte şase drumuri judeţene erau parţial închise. Este vorba de DJ 100H Mizil – Satul Nou, DJ 130A Poienarii Apostoli – Crivina, DJ 102 N – Colgeag –DN1D, DJ 100B – Balta Doamnei – Lacul Turcului, DJ 149 – Fântânele – DN1B şi DJ 100H – Mizil –Gura Vadului. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Prahova acţiunea de deszăpezire era extrem de dificilă din cauza vântului puternic.
Restricţii cu amenzi Şoferii care au ignorat restricţiile de trafic impuse de autoritaţi în condiţii de Cod portocaliu de vreme rea au primit sancţiuni drastice. În ultimele 48 de ore, trei şoferi s-au ales cu permisele de conducere suspendate deoarece au intrat pe drumuri închise de autorităţi pe motiv că erau înzăpezite. Cei trei au fost prinşi conducând pe DN1D, tronson de drum închis de autorităţi ca urmare a viscolului puternic. Mai grav, unul dintre cei trei şoferi nu doar că şi-a pus în pericol viaţa, ci a riscat şi siguranţa altor persoane. Conducătorul auto aflat la volanul unui microbuz cu navetişti a ocolit filtrele rutiere, a intrat pe mai multe drumuri comunale şi, într-un final, a ajuns pe drumul naţional şi a rămas blocat. Localităţi în beznă Fenomenele meteorologice din ultima vreme au lăsat, iar, fără curent electric o serie de localităţi din Prahova. Dacă la primele ore ale dimineţii, ieri, erau numai două deranjamente colective şi 36 individuale, la ora 12.00, în judeţ erau 14 localităţi nealimentate cu energie electrică. Potrivit reprezentanţilor de la Electrica, lapoviţa şi ninsorile abundente au produs avarii în reţeaua de alimentare cu energie electrică în Fulga, Ciorani, Sălciile, Boldeşti Grădiştea, Nucşoara, Poseşti, Bătrâni, Valea Plopului, Valea Screzii, Poiana Mare, Valea Anei, Rotari, Starchiojd şi Comarnic parţial. La ora 14.00, se înregistrau avarii în 13 localităţii, pe listă aparând şi Sinaia, unde nealimentarea cu energie electrică afectase parţial oraşul. Numărul consumatorilor prahoveni afectaţi se cifra, la ora 14.00, la 15.326, fiind nealimentate parţial patru linii electrice. Potrivit comunicatului de presă emis de Electrica se înregistrau avarii la 89 de posturi de transformare. Pentru remedierea operativă a deficienţelor s-au deplasat în zonele afectate 18 echipe, iar Electrica depunea eforturi pentru remedierea tuturor problemelor. În lupta cu troienele În timp ce arterele principale ale Ploieştiului erau cât de cât deszăpezite, ieri, nămeţii strânşi pe marginea drumurilor au reprezentat un adevărat coşmar pentru pietoni. Şoferii au avut şi ei motiv de supărare. Pe străzile secundare se circula extrem de greu, din cauza stratului de zăpadă. Chiar dacă nu a mai nins în ultimele 24 de ore, sute de maşini din Ploieşti erau „prizoniere” ieri în parcările din faţa blocurilor. Proprietarii autovehiculelor, probabil, au apelat, în această perioadă, la mijloacele în comun. Şi cum utilajele au intervenit pentru deszăpezirea străzilor, zăpada a prins autovehiculele ca într-o menghină, pentru că nămeţii formaţi erau pe alocuri şi de peste jumătate de metru. Pe alte străzi secundare, circulaţia se desfăşura în condiţii extrem de dificile şi se simţea din plin lipsa utilajelor de deszăpezire. Nici în unele staţii RATP nu lipseau troienele de zăpadă. Pe strada Apelor am întâlnit o situaţie aparte. Nămeţii de pe malul pârâului Dâmbu erau şi de peste un metru. Culmea este că nimeni nu-i revendica. Potrivit reprezentanţilor RASP zăpada strânsă de pe străzile din municipiu este depozitată numai la staţia de epurare a municipiului. Aşa că, rămâne un mister de unde provine zăpada de pe strada Apelor. Cert este că lupta cu nămeţii a continuat şi ieri. Atât angajaţi ai SGU, cât şi ai operatorului de salubritate care efectuează operaţiunile de deszăpezire la Ploieşti au încercat să îndepărteze zăpada de pe carosabil. Mai grav este că, după codul portocaliu, de astăzi intră în vigoare o nouă atenţionare pentru ger. Şi cum sunt prognozate temperaturi de până la minus 25 de grade Celsius cu siguranţă acţiunile de deszăpezire se vor desfăşura în condiţii vitrege. Primăria Ploieşti a anunţat că, începând cu ora 21.00, operatorul de salubritate va avea în teren 10 echipaje pentru încărcarea şi transportarea zăpezii şi gheţii, care vor fi însoţite şi de poliţişti locali. Totodată, lucrătorii SGU urmau să ridice şi să transporte zăpada din parcările cu plată ale municipalităţii. Gerul închide Grădina ZOO Grădina Zoologică de la Bucov a fost închisă temporar ieri, pentru publicul larg, ca urmare a atenţionării de cod galben pentru ger. Măsura se va aplica până pe 12 februarie, timp în care animalele vor fi găzduite în adăposturi speciale. „Am luat măsura închiderii temporare a Grădinii Zoologice pentru publicul larg începând de astăzi până pe 12 februarie. Nu avem nicio problemă cu animalele, dar am constatat că se impune cazarea acestora în adăposturi care nu pot fi deschise publicului larg. Sunt asigurate condiţii pentru protejarea animalelor. Grajdurile şi adăposturile sunt încălzite”, ne-a declarat Cătălin Vlad, directorul Parcului Memorial „Constantin Stere”. Cum s-au anunţat minime de minus 25 de grade Celsius, animalelor de la Zoo li se asigură suplimente de proteine, minerale şi vitamine. |


















Viscolul a făcut ravagii în sudul şi sud-estul judeţului. Mai multe drumuri judeţene şi naţionale erau, ieri, blocate. Mai multe localităţi au rămas fără curent electric, fiind afectaţi peste 15.000 de consumatori. Lupta cu nămeţii s-a dus şi la Ploieşti, unde sute de maşini au devenit prizoniere în faţa blocurilor. Mai rău este că de astăzi intră în vigoare codul galben pentru ger.