|
Scris de Roxana TĂNASE
|
|
Joi, 18 Februarie 2010 20:42 |
|
Vânzătorii de mărţişoare se pregătesc să-şi instaleze tarabele. Aproximativ 300 de persoane au solicitat municipalităţii avizul pentru a vinde cadourile de sezon. Anul acesta, comercianţii speră să dea lovitura incluzând în ofertă inimioarele din pluş rămase de la Ziua Îndrăgostiţilor.
|
|
|
Scris de Roxana TĂNASE
|
|
Joi, 18 Februarie 2010 20:32 |
|
Administraţia Domeniului Public şi Privat Ploieşti are o primă estimare a fondurilor necesare pentru demolarea clădirii de pe strada Vlad Ţepeş, al cărui acoperiş s-a prăbuşit la începutul săptămânii . „Este vorba de 300 de milioane de lei vechi, însă ne vom apuca de demolare după ce proprietarul va semna devizul şi va plăti un avans din valoare lucrării, respectiv o treime din costuri”, ne-a declarat Dan Ioniţă, directorul ADPP Ploieşti. Potrivit acestuia avansul se va cifra la aproximativ 4.000 de euro. La începutul săptămânii, structura de rezistenţă a clădirii a cedat, iar mare parte din acoperiş s-a prăbuşit, din cauza infiltraţiilor şi a zăpezii. La acea dată, perimetrul casei a fost îngrădit, iar traficul în zonă închis pentru câteva ore pentru îndepărtarea bucăţilor de cărămizi şi tencuielii desprinse din clădire.
Publicat în ediţia tipărită din 19 februarie 2010.
|
|
Scris de Alex CĂLINOIU
|
|
Miercuri, 17 Februarie 2010 20:50 |
|
Străzile din Ploieşti sau un teren minat, tot aia ar fi pentru şoferii nevoiţi să facă zilnic slalom printre cratere. Am făcut ieri un experiment într-o intersecţie din centrul municipiului, pentru a afla câţi conducători auto îşi rup maşinile într-o singură groapă, deşi probabil n-are niciunul norocul să nimerească un singur crater. Rezultatul explică urările de bine transmise din trafic administraţiei locale.
|
|
Scris de Alex CĂLINOIU
|
|
Miercuri, 17 Februarie 2010 20:38 |
|
Pe ultima sută de metri a procedurii pentru găsirea firmelor care să facă se ocupe de salubritate în Ploieşti, Primăria a primit două veşti proaste: contestaţia depusă de Veolia va fi soluţionată peste o lună, iar cea a Romprest-ului a fost mutată la Tribunalul Bucureşti, care momentan nu a dat niciun termen.
|
|
Scris de Roxana TĂNASE
|
|
Miercuri, 17 Februarie 2010 20:26 |
|
Cel mai dificil buget din 1992 încoace. Aşa a catalogat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova finanţarea în 2010. Asta pentru că, potrivit acestuia, nimeni nu a ţinut cont de inflaţie şi de contribuţia pe care trebuie să o plătească instituţia pentru proiectele europene.
|
|
Scris de Roxana TĂNASE
|
|
Miercuri, 17 Februarie 2010 20:18 |
|
Proiectul legat de regionalizarea României trezeşte discuţii aprinse. Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a lansat iniţiativa organizării unei dezbateri publice pe această temă, prin care populaţia să conştientizeze avantajele şi dezavantajele unei asemenea proceduri legislative.
|
|
|
|
|
<< Început < Anterior 261 262 263 264 265 266 267 268 269 270 Următor > Sfârşit >>
|
|
JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL |