Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Vezi Alpha TV Ploieşti LIVE!

Banner
Banner
Banner
Telegraful de Prahova - Stiri RSS Telegraful de Prahova - Stiri RSS
La Ploieşti, asfaltul rezistă maxim doi ani
Scris de Alex CĂLINOIU   
Marţi, 23 Februarie 2010 20:22

La aproape doi ani după ce-au fost asfaltate, mai multe străzi din Ploieşti au intrat din nou în reparaţii. Pentru că au apărut probleme, Primăria a chemat acum firmele să reasfalteze. Vestea bună este că lucrările sunt în garanţie. Veştile proaste... urmează.  

 

La începutul anului, întrebat de presă despre gropile din Ploieşti şi lucrările de plombare, primarul municipiului, Andrei Volosevici, a avut un mic motiv de mândrie, atrăgându-ne atenţia că pe arterele reabilitate anul trecut nu au apărut probleme. Ei bine, dacă asfaltul de aici încă se menţine într-o stare acceptabilă, nu putem spune acelaşi lucru şi despre străzile pe care s-a lucrat în urmă cu aproximativ doi ani. Un bun exemplu este Domnişori, stradă din cartierul Vest al municipiului, intrată în programul de reparaţii în 2007. Atunci, stratul de asfalt a fost răzuit, traficul auto a fost restricţionat zile în şir, pentru ca, la finalul lucrărilor, şoferii să aprecieze că pe aici se circula „ca-n palmă”. Dar bucuria n-a durat mult. La puţin mai mult de doi ani de la această asfaltare, drumarii s-au întors pe Domnişori. Au răzuit, zilele trecute, asfaltul pe două porţiuni de câteva sute de metri lungime, în dreptul Pieţei 9 Mai şi în intersecţia cu Padina. Acum, fireşte, va fi turnat un nou strat. E greu de spus, însă, când se va întâmpla asta pentru că, de exmplu, în zonă nu era picior de muncitor.

 Cât ţin veştile bune?

Văzând această intervenţie făcută pe o stradă asfaltată relativ recent, mulţi şoferi ploieşteni îşi vor pune cu siguranţă o întrebare cât se poate de firească: de ce este nevoie de reabiltarea unei artere reparate acum doi ani? Reprezentanţii Primăriei ne-au comunicat că nu este vorba de programul de plombări al municipalităţii, ci de intervenţii pe străzi aflate în garanţie. „Acolo au fost lucrări de reparaţii în 2007, iar acum se efectuează lucrări în perioada de garanţie. Firma a fost chemată să repare pe cheltuială proprie, nu se va da niciun ban din bugetul local”, ne-a precizat Mihaela Iamandi, şeful Secţiei Drumuri din Direcţia Tehnic-Investiţii a Primăriei Ploieşti. Şi Domnişori nu este singurul exemplu. Administraţia locală a chemat firmele să repare mai multe străzi reabilitate, prin lucrări aflate în garanţie, printre acestea numărându-se Bulevardul Republicii şi Mihai Bravu.

 Publicat în ediţia tipărită din 24 februarie 2010.

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează