Ultimele comentarii postate
- cum adica "amplasarea acestor camere nu ar fi o problemă şi nu este necesar să se aloce fonduri supl...
Scris de Bogdan Radu - esti invidios domnule Marco Marini ?
Scris de Arbitru - De fapt lumea nu cunoaste adevaratele motive ale solicitarii acestei Primarite. De fapt dansa vrea s...
Scris de UN LOCALNIC - Domnule Stoica , esti atat de pueril...nu ma astept intradevar la ceva mai de doamneajuta din partea...
Scris de SIMPATIZANT PNL
Vezi Alpha TV Ploieşti LIVE!
| Câţiva metri au fost de-ajuns pe Rudului |
| Scris de Alex CĂLINOIU |
| Marţi, 15 Iunie 2010 21:45 |
|
Încă o zi, încă o stradă verificată. Ieri, am mers pe Rudului, una dintre arterele Ploieştiului, care leagă centrul de zona de sud a municipiului. Am folosit aceeaşi metodă ca şi în ultimele zile pentru a afla cât de bune au fost lucrările efectuate aici. Fiind o stradă lungă şi importantă, a beneficiat în ultimii ani de o investiţie de aproape 2,5 milioane de lei, încheiată în 2009, conform informaţiilor pe care le-am primit de la biroul de comunicare al Primăriei Ploieşti. Iniţail, a fost vorba de un contract încheiat în 2007, pe vremea fostului mandat, cu firma Star T&D, în valoare de aproape două milioane de lei. În urma intervenţiei la reţelele edilitare, au apărut lucrări neprevăzute. Aşa că, în total, suma totală investită aici ajunge la 2,44 milioane lei. La o asemenea valoare, asfaltul ar trebui să fie ca-n palmă. Lucru care e valabil pe cea mai mare parte a străzii, iar testul bidonului a reflectat acest lucru. De evitat! Există însă o porţiune, de câţiva metri, care strică totul. La experimentul de ieri, am trecut dus-întors pe Rudului, cu un recipient din plastic montat pe capotă şi umplut cu apă. După parcurgerea întregii distanţe, nivelul lichidului din pahar coborâse cu aproape un centimetru şi jumătate. În ciuda investiţiei de proporţii şi a intervenţiilor repetate, o zonă a fost mai mereu ignorată, capătul dinspre sud, acolo unde există şi un rând de şine dezafectate. Pe un tronosn de câţiva metri sunt mai multe denivelări care pun în pericol bucşăraia oricărei maşini. După ce treceţi, dacă scăpaţi, restul străzii arată foarte bine. La finalul seriei de experimente, vom realiza topul celor mai proaste străzi. Până acum, din rândul arterelor asfaltate din 2007 şi până în prezent, am mers pe Bobâlna, Apelor, Şoseaua Vestului, iar acum Rudului. În toate cazurile s-a vărsat apă din recipient, iar sarcina noastră, la final, va fi să vedem unde s-au înregistrat cele mai mari pierderi. Publicat în ediţia tipărită din 16 iunie 2010 |


















Experimentele desfăşurate de Telegraful şi Alpha TV pentru a găsi cele mai proaste străzi din Ploieşti recent asfaltate au continuat ieri cu Rudului. La o valoare de aproape 2,5 milioane de lei, asfaltul se menţine bine după lucrările din 2009, dar are o porţiune care strică totul. Care este zona pe care trebuie s-o evitaţi? Vă spunem imediat.