Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Vezi Alpha TV Ploieşti LIVE!

Banner
Banner
Banner
Telegraful de Prahova - Stiri RSS Telegraful de Prahova - Stiri RSS
Transformarea spitalelor în azile, miziune imposibilă
Scris de -   
Luni, 04 Iulie 2011 18:35

Primele şapte spitale transformate în cămine de bătrâni, din cele 67 desfiinţate, ar fi trebuit să primească, începând de vineri, primii beneficiari, însă doar cinci dintre ele au reuşit să respecte termenele stabilite.

Două dintre primele şapte foste spitale care au solicitat finanţare pentru ca, din 1 iulie, să se transforme în cămine pentru bătrâni nu au reuşit să respecte clauzele contractuale. De exemplu, la poarta Căminului de bătrâni din Cervenia, judeţul Teleorman, trona, vineri, doar o plăcuţă cu denumirea aşezământului. Însă nicio persoană vârstnică din cele 53 care au solicitat să-şi petreacă restul zilelor acolo nu se arăta pentru a se instala în noua locuinţă. „De la 1 aprilie şi până azi acest spital trebuia transformat. Aşa scrie în contract. Noi ne-am respectat toate clauzele, în sensul că v-am decontat cheltuielile, dar constat că nu puteţi primi beneficiari”, a spus Nicolae Ivăşchescu, secretar de stat în Ministerul Muncii, relatează Mediafax. În trei luni, timp în care plata salariilor şi a utilităţilor s-a făcut de la bugetul de stat, nu s-a reuşit decât golirea anumitor spaţii şi scoaterea mobilierului pe holuri. De începerea lucrărilor, încă n-a fost chip, iar de finalizarea lor nici nu se pune problema. Pe uşi erau încă plăcuţele fostelor secţii sau cabinete. „Până ne-am înscris a durat o lună, pe urmă am făcut proiectul de reamenajare, pentru că fiecare salon trebuie să aibă grup sanitar, şi nu e uşor să transformi un spital, peste noapte, în cămin de bătrâni. Am fost ajutaţi, dar nu puteam să sărim peste proceduri. În două zile s-au făcut compartimentările”, indica directorul Nicolae Balamuc. „Procedurile legale de a contracta lucrările cu firma, asta a durat. O lună jumătate a lucrat proiectantul. Am făcut tot ce e posibil. La început nimeni nu înţelegea ce se întâmplă”, a încercat să explice acesta, potrivit aceleiaşi surse. La câţiva kilometric distanţă, tot în judeţul Teleorman, un alt fost spital, dar cam aceeaşi situaţie. Centrul de îngrijire bătrâni de la Furculeşti este impropriu funcţionării, mobilierul fiind scos în curte şi acoperit cu folii de protecţie. Diferenţa consta în faptul că echipe de muncitori spărgeau ziduri, reamenajau spaţiul, iar în unitate nu exista niciun beneficiar. Dacă, până la 1 septembrie, lucrările nu sunt finalizate, cele două unităţi pierd finanţarea acordată din bugetul de stat. Din 1 aprilie, 67 de spitale au fost închise, Ministerul Sănătăţii propunând reorganizarea lor în cămine de bătrâni. Angajaţii din aceste unităţi sanitare au fost redistribuţi în alte spitale sau au putut opta să rămână în unităţile reprofilate. Programul „Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice” se derulează pe 33 de luni, începând cu 1 aprilie 2011. Pe o perioadă de 90 de zile de la data încheierii contractului se acordă finanţare din Program pentru acoperirea cheltuielilor curente de funcţionare, inclusiv a cheltuielilor de personal normat. Ulterior expirării celor 90 de zile, finanţarea continuă, fiind asigurată la standardul de cost înmulţit cu numărul de beneficiari.

Sursa FOTO: vestic.ro

Tags:     spitale      camin      batrani      azil      desfiintate      reforma      sanatate      termene      ministerul sanatatii      ministerul muncii
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează