Ultimele comentarii postate
- cum adica "amplasarea acestor camere nu ar fi o problemă şi nu este necesar să se aloce fonduri supl...
Scris de Bogdan Radu - esti invidios domnule Marco Marini ?
Scris de Arbitru - De fapt lumea nu cunoaste adevaratele motive ale solicitarii acestei Primarite. De fapt dansa vrea s...
Scris de UN LOCALNIC - Domnule Stoica , esti atat de pueril...nu ma astept intradevar la ceva mai de doamneajuta din partea...
Scris de SIMPATIZANT PNL
Vezi Alpha TV Ploieşti LIVE!
| Ziua deciziilor pentru Marian Sârbu |
| Scris de - |
| Joi, 25 Februarie 2010 12:56 |
|
Marian Sârbu a declarat, pentru Realitatea FM, că are nemulţumiri vechi pe care le-a evocat de mai mult de un an de zile şi care ar putea să-l determine chiar să părăsescă partidul. El afirmă că poartă discuţii „de foarte mult timp” cu unii membri ai grupului Independenţilor care „majoritatea sunt tot oameni din PSD”. „Ideea acestei noi formaţiuni de stânga nu este nouă, le-am spus colegilor mei din partid de foarte mult timp că PSD-ul nu poate să mai rămână singur pe zona aceasta pentru că nu mai are proiecte”, a declarat Sârbu, citat de realitatea.net. Detaliind motivele nemulţumirii, fostul ministru al Muncii spune că acestea ţin de „linia strategică a partidului”. „Uneori, în partid, mi se cere să fiu inconsecvent cu propriile mele opinii. La multe dintre legi, cum ar fi cea a pensiilor sau a salarizării, am lucrat, am pus suflet. Nu pot acum să vin şi să spun că sunt legi proaste şi trebuie schimbate”, precizează Marian Sârbu. El spune că va lua o decizie în legătură cu rămânerea în PSD în urma discuţiei pe care va purta în această seară sau mâine dimineaţă cu actualul preşedinte, Victor Ponta, pe care recunoaşte că l-a votat la Congres după retragerea preferatului său, Miron Mitrea. În altă ordine de idei Referitor la zvonurile legate de o eventuală propunere care i s-ar fi făcut pentru a prelua funcţia de ministru al Muncii, Marian Sârbu le cataloghează drept „copilării”. „Toată viaţa mea n-am negociat nicio funcţie, nu sunt negustor politic. Toate funcţiile le-am ocupat la solicitarea partidului. Credeţi că funcţiile acestea se împart sau se negociază aşa ca la tarabă? N-am mai vorbit cu domnul Boc de luni de zile”, afirmă fostul ministru al Muncii. Întrebat dacă ştie ceva despre o posibilă plecare a lui Marian Sârbu din PSD şi preluarea de către acesta a portofoliului Muncii, Mihai Şeitan, ministrul de resort, a spus că are aceste informaţii şi că tot ce poate să spună este că nu îşi dă demisia de la conducerea Ministerului Muncii: „Nu pot să mă pronunţ, nu-mi dau demisia, asta pot să vă spun”. După demisia senatorului Cristian Diaconescu din PSD şi afilierea sa la grupul independenţilor, coordonat de către Gabriel Oprea, ministru al Apărării, ieri au apărut informaţii potrivit cărora şi Marian Sârbu ar uma să părăsească formaţiunea social-democrată şi că şi-ar negocia preluarea portofoliului Muncii, arată Mediafax. Aceste informaţii au apărut în contextul ameninţării cu remanierea adresată de către premierul Emil Boc miniştrilor care anunţă măsuri neincluse în programul Guvernului, vizându-i pe Mihai Şeitan şi pe Sebastian Vlădescu. Sursa FOTO: gruprc.ro
|


















Social-democratul Marian Sârbu a recunoscut că se gândeşte să părăsească partidul, din cauza unor nemulţumiri mai vechi.