Ultimele comentarii postate
- cum adica "amplasarea acestor camere nu ar fi o problemă şi nu este necesar să se aloce fonduri supl...
Scris de Bogdan Radu - esti invidios domnule Marco Marini ?
Scris de Arbitru - De fapt lumea nu cunoaste adevaratele motive ale solicitarii acestei Primarite. De fapt dansa vrea s...
Scris de UN LOCALNIC - Domnule Stoica , esti atat de pueril...nu ma astept intradevar la ceva mai de doamneajuta din partea...
Scris de SIMPATIZANT PNL
Vezi Alpha TV Ploieşti LIVE!
| Şedinţă comună cu Guvernul Bulgariei |
| Scris de - |
| Miercuri, 05 Octombrie 2011 13:09 |
|
De asemenea, în programul şedinţei vor fi prevăzute şi adoptarea unei declaraţii politice pentru cooperare la nivel înalt şi o posibilă cooperare în domeniul instruirii şi calificării poliţiştilor. Purtătorul de cuvânt al Ministerului bulgar al Afacerilor Externe a mai declarat că România este cea de a două ţară cu care Bulgaria organizează o şedinţă comună de guvern, după ce o asemenea şedinţă a avut loc deja cu Executivul Greciei. Sursa FOTO: antena3.ro |


















Executivele Bulgariei şi României au anunţat reunirea într-o şedinţă comună, pe 12 octombrie, în scopul semnării unor acorduri referitoare la construirea unor complexe hidroenergetice pe Dunăre, informează purtătorul de cuvânt al Ministerului bulgar al Afacerilor Externe, citat de Agerpres într-un material preluat de Mediafax. Delegaţia bulgară va fi condusă de premierul Boiko Borisov, însoţit de cea mai mare parte a miniştrilor din Coaliţie.