Ultimele comentarii postate
- cum adica "amplasarea acestor camere nu ar fi o problemă şi nu este necesar să se aloce fonduri supl...
Scris de Bogdan Radu - esti invidios domnule Marco Marini ?
Scris de Arbitru - De fapt lumea nu cunoaste adevaratele motive ale solicitarii acestei Primarite. De fapt dansa vrea s...
Scris de UN LOCALNIC - Domnule Stoica , esti atat de pueril...nu ma astept intradevar la ceva mai de doamneajuta din partea...
Scris de SIMPATIZANT PNL
Vezi Alpha TV Ploieşti LIVE!
| Prima zi de toamnă, ultima zi în Guvern! Pentru cine? |
| Scris de - |
| Miercuri, 01 Septembrie 2010 20:51 |
Ziua de 1 septembrie poate fi ultimul pentru Guvernul Boc, în actuala formulă. Premierul trage linie şi îi scoate la tablă pe miniştrii cu probleme.
Toată lumea, dar mai ales miniştrii care se simt cu musca pe căciulă, aşteaptă cu nerăbdare să afle cine pleacă din Cabinetul Boc. După opt luni de guvernare, miniştrii află dacă îşi păstrează fotoliile. Premierul Emil Boc anunţase prezentarea, în faţa colegilor democrat-liberali, a bilanţul fiecărui membru al cabinetului. Întâlnirea grupurilor parlamentare ale PDL cu Biroul Permanent Naţional al partidului era programată să aibă loc la Camera Deputaţilor, de la ora 19.00, după o şedinţă la palatul Victoria. Evaluarea miniştrilor a fost subiect de discuţie între preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Bco şi câţiva lideri PDL. Potrivit Hotnews, Radu Berceanu, Mihai {eitan, Mihail Dumitru şi Gabriel Sandu ar fi careul negru de miniştri la care premierul Emil Boc pare decis să renunţe. Până acum, premierul n-a suflat nicio vorbă despre subiect şi s-a limitat să spună că remanierea „se face, nu se discută”, relatează realitatea.net. Mihai {eitan, ministrul Muncii, spune că orice ministru poate fi vizat de remaniere şi a precizat că nu a primit încă un semnal în acest sens din partea premierului. „Oricine se poate simţi ameninţat de remaniere. De-aia e remaniere, nu? Nu colegii decid, ci premierul. Colegii pot să spună, dar premierul decide”, a declarat {eitan. Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, crede că o schimbare în Executiv este binevenită, după opt luni de guvernare, dar nu crede că vreunul dintre miniştrii UDMR va fi remaniat pentru că miniştrii UDMR şi-au făcut datoria. „Noi am ajuns la concluzia că în această perioadă de opt luni de zile, de când suntem la guvernare, colegii noştri, colegii mei şi-au făcut datoria şi au respectat atât angajamentele noastre în programul de guvernare, cât şi angajamentele noastre faţă de electoratul nostru şi nu credem că se impune o remaniere nici a domnului Borbely, nici a domnului Cseke, de vice-premier nici nu se pune problema şi în cazul meu, sigur, nu trebuie să mă pronunţ eu”, a spus Hunor. Numele lui {eitan şi Dumitru fuseseră invocate de mai multe ori, în ultima vreme, pentru remaniere, existând nemulţumiri publice din partea unora dintre liderii partidului la adresa prestaţiei acestora. ou intrat pe această listă este Gabriel Sandu, ministrul Comunicaţiilor, care însă s-ar bucura de sprijinul influent al preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. În ceea ce-l priveşte pe Radu Berceanu, care nu are nici el vreo funcţie de conducere în partid, acesta s-ar fi aflat printre miniştrii criticaţi în urmă cu ceva vreme de preşedintele Traian Băsescu pentru încetineala cu care sunt absorbite fondurile europene, arată sursa citată. Numele vehiculate pentru înlocuirea lui Dumitru la Agricultură şi a lui şeitan la Ministerul Muncii sunt independentul Valeriu Steriu, respectiv pedelistul Valeriu Tabără (Agricultură) sau Gheorghe Barbu (Muncă). Evenimentul Zilei avansează alte două nume pentru Muncă: deputatul Ioan Botiş, susţinut de vicepreşedintele Ioan Oltean, respectiv Claudia Boghicevici, deputată de Arad, susţinută de vicepreşedintele Gheorghe Falcă. La Transporturi, vehiculat ar fi Eusebiu Pistru, actual secretar de stat, susţinut de acelaşi Gheorghe Falcă. Sursa FOTO: presidency.ro |


















Ziua de 1 septembrie poate fi ultimul pentru Guvernul Boc, în actuala formulă. Premierul trage linie şi îi scoate la tablă pe miniştrii cu probleme.