|
Cei şase actori care au interpretat de-a lungul anilor rolul super-spionului britanic James Bond se vor reuni la Hollywood, în luna octombrie, pentru a participa la o petrecere spectaculoasă organizată pentru a marca cea de-a 50-a aniversare a agentului 007, informează femalefirst.co.uk, citat de Mediafax.
Super-spionul din romanele lui Ian Fleming a ajuns pentru prima dată pe marele ecran în anul 1962, în filmul „Dr. No”, când rolul principal i-a revenit actorului Sean Connery. De-a lungul anilor, în pielea lui James Bond au intrat Roger Moore, George Lazenby, Timothy Dalton, Pierce Brosnan şi Daniel Craig. Pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la lansarea primului film din serie, producătorii francizei „James Bond” s-au gândit să organizeze o petrecere spectaculoasă, anunţă publicaţia britanică Sunday Express, într-un material preluat de Mediafax. Evenimentul, organizat de studiourile MGM, va avea loc în octombrie, la Hollywood, după premiera celui de-al 23-lea film din franciză, „Skyfall”. La gală vor fi prezente, de asemenea, şi multe dintre actriţele care au interpretat de-a lungul anilor roluri de „Bond girl”, precum Ursula Andress şi Eva Green. Al 23-lea film din seria „James Bond”, regizat de Sam Mendes, marchează revenirea actorului Daniel Craig în rolul agentului 007 - pentru a treia oară, după prestaţiile din „Casino Royale” (2006) şi „Quantum of Solace/ 007: Partea lui de consolare” (2008) -, dar şi a actriţei Judi Dench, în rolul personajului „M”. Din distribuţia acestui film mai fac parte actorii Ralph Fiennes, Albert Finney şi Ben Whishaw. Un comunicat postat pe site-ul oficial al studiourilor MGM anunţă că petrecerea din luna octombrie va reprezenta „punctul culminant al evenimentelor organizate pe parcursul întregului an pentru a marca aniversarea agentului 007 din filme”, mai arată sursa citată. Totodată, cea mai mare expoziţie de vehicule James Bond din lume, în care pot fi admirate microavionul din „Octopussy” (1983) şi automobilul BMW 750iL teleghidabil prin telefon, din filmul „007 şi Imperiul Zilei de Mâine” (1997), şi-a deschis porţile ieri, în Marea Britanie. Cincizeci de vehicule - automobile, ambarcaţiuni, motociclete, avioane - sunt expuse cu această ocazie la National Motor Museum Beaulieu, din Sudul Marii Britanii. Fanii agentului 007 vor putea să admire automobilul Rolls-Royce Phantom III condus de Sean Connery în „Goldfinger” (1964), automobill Lotus EsprŞ Ţ Î Ăit S1 condus de Roger Moore în „Spionul care mă iubea” (1977) şi chiar placa de surf folosită de Pierce Brosnan în „Să nu mori azi” (2002). Expoziţia va rămâne deschisă până pe 31 decembrie. Cele 22 de filme „James Bond” realizate până în prezent au generat încasări de 1,6 miliarde de dolari în SUA şi Canada, această serie fiind pe locul al treilea în clasamentul celor mai de succes francize cinematografice, potrivit Box Office Mojo. Sursa FOTO: 007skyfall.com
|