|
Scris de -
|
|
Luni, 01 Februarie 2010 19:13 |
|
Un program pentru calculator face ceea ce îi spui tu să facă, nu ceea ce vrei tu să facă.
La originea oricărei erori care este atribuită computerului vei găsi cel puţin două greşeli umane, incluzând-o pe aceea de a da vina pe computer.
Erorile nedetectabile sunt infinite în varietate, spre deosebire de erorile detectabile, limitate prin definitie.
Dacă şi constructorii ar construi în felul în care programatorii concep programe, atunci şi o ciocănitoare ar putea distruge civilizaţia.
Toate computerele aşteaptă cu aceiaşi viteză.
Unul din motivele pentru care computerele pot să facă mai multă treabă decât oamenii este faptul că nu trebuie să se oprească pentru a răspunde la telefon.
Un afişaj digital furnizează informaţii greşite cu o precizie mai mare decât a fost posibil anterior.
Când computerele devin prea puternice, le putem organiza într-un comitet. Asta o să le termine.
Este mai uşor să adaptezi specificaţia la program decât viceversa.
Nu există limbaj în care să fie cât de cât dificil să se scrie un program prost.
Un computer face tot atâtea greşeli în două secunde cât doi oameni care lucrează în douăzeci de ani.
Indiferent ce cauţi pe internet, cel puţin un site pornografic se va potrivi cu criteriile tale de căutare.
Inteligenţa artificială nu se poate compara cu prostia naturală.
Definiţiile lui Murphy privind sistemele computerizate:
Hardware - acele părţi ale sistemului pe care le poţi lovi cu piciorul.
Software - acele părţi ale sistemului care nu funcţionează.
Hard disk - acea componentă a sistemului care înţepeneşte în momentul cel mai nepotrivit cu putinţă.
Periferice - acele componente care sunt incompatibile cu sistemul tău.
Imprimantă - acea componentă a sistemului care se blochează când nu te uiţi la ea.
Cablu - acea parte a sistemului care e prea scurtă.
Backup - o operaţie care niciodată nu este efectuată la timp.
Restaurare - precedură care funcţionează perfect până când e nevoie de ea.
Memorie - acea parte a sistemului computerizat care este insuficientă.
Mesaj de eroare - o solicitare de aprobare a distrugerii propriilor tale date.
Fişier - acea parte a sistemului care nu poate fi găsită.
Procesor - acea componentă a sistemului computerizat care este depăşită tehnologic. |
|
Scris de -
|
|
Marţi, 26 Ianuarie 2010 19:20 |
|
Toate persoanele bune au pe cineva. Dacă persoana nu are pe nimeni, există un motiv.
Cu cât e o persoană mai specială, cu atât e mai departe de tine.
Măsura în care o persoana te iubeşte este invers proporţională cu cât de mult o iubeşti tu.
Banii nu pot cumpăra dragostea, dar te pun într-o poziţie de unde poţi negocia.
Cele mai bune lucruri pe lume sunt gratuite... şi merită fiecare ban.
Orice lucru bun faci, reacţia va fi nu aşa de bună.
Dacă pare a fi prea bine ca să fie adevărat, probabil chiar aşa e.
Disponibilitatea este în funcţie de timp.
În momentul în care te interesează o persoană, ea găseşte pe altcineva.
Nimic nu se îmbunătăţeşte odată cu vârsta.
Sexul ocupă cel mai puţin din timp, dar cauzează o grămadă de probleme pe termen lung.
Când se sting luminile, toate femeile sunt frumoase.
Cu cât mai tânăr/ă, cu atât mai bine
Înainte să-l găseşti pe Făt Frumos trebuie să săruţi mulţi broscoi.
Iubeşte-ţi vecinul. Dar ai grijă să nu fii prinsă.
Dragostea este triumful imaginaţiei asupra inteligenţei.
O femeie nu-i uită niciodată pe bărbaţii pe care i-ar fi putut avea; un bărbat - pe femeile pe care nu le-ar fi putut avea.
Un bărbat poate fi fericit cu orice femeie atât timp cât nu o iubeşte.
Nu e nicio diferenţă între un înţelept şi un prost în momentul în care sunt îndrăgostiţi.
Dragostea este iluzia că o femeie e diferită decât celelalte.
E întotdeauna mai simplu să găseşti pe cineva dacă ai deja pe cineva
Cel mai mult te va satisface persoana nepotrivită pentru tine.
Nimeni nu e aşa de special cum crede.
Dacă ai impresia că o relaşie nu poate funcţiona, dar simţi nevoia de-a încerca, ea nu va funcţiona. Morala: Îţi vei da seama că nu a funcţionat din cauză că nu ai crezut cu adevărat în ea.
Durata unei relaţii cu cineva este invers proportională cu cât de importantă e persoana pentru tine.
Dragostea ne face să credem. Concluzia: Dragostea păcăleşte raţiunea.
Când ai pe cineva le atragi pe femei. Când esti singur, femeile te evită ca pe ciumă.
|
|
Scris de -
|
|
Luni, 25 Ianuarie 2010 19:27 |
|
Într-o firmă serioasă intră hoţii mascaţi: - Acesta este un jaf! Contabila, uşurată: - Vai, ce m-am speriat! Am crezut că e poliţia!
Pentru cei preocupaţi de greutate, iată ultima noutate în domeniul nutriţiei şi al sănătăţii. Este o uşurare să aflăm adevărul după atâtea şi atâtea studii conflictuale despre nutriţie. 1. Japonezii consumă foarte puţine grăsimi şi suferă de mai puţine atacuri de cord decât americanii. 2. Mexicanii consumă multe grăsimi şi suferă de mai puţine atacuri de cord decât americanii. 3. Chinezii beau foarte puţin vin roşu şi suferă de mai puţine atacuri de cord decât americanii. 4. Italienii beau mult vin roşu şi suferă de mai puţine atacuri de cord decât americanii. 5. Nemţii beau foarte multă bere şi consuma foarte mulţi cârnaţi şi grăsimi şi suferă de mai puţine atacuri de cord decât americanii. CONCLUZIA: Mâncaţi şi beţi tot ce vreţi. Se pare că faptul că vorbiţi engleza e ceea ce vă omoară.
La Bulă vine un vecin: - Auzi, mă Bulă, vrem să tapetăm camera de zi şi e la fel de mare ca a ta. Tu când ţi-ai tapetat câte suluri ai cumpărat? - 20. - Mulţumesc. După două săptămâni se întâlnesc: - Auzi, mă tâmpitule, am cumpărat 20 de suluri şi şapte mi-au rămas în plus. - Păi şi mie...
Într-o zi, un bărbat a văzut un cerşetor pe stradă. S-a dus la el şi i-a spus: - Dacă nu mai cerşeşti, îţi voi da 200 de dolari pe lună. Cerşetorul i-a răspuns: - Hai, cerşeşte alături de mine şi îţi voi da 2.000 de dolari pe lună.
Într-o zi geroasă de iarnă, două blonde căutau un pom de Craciun în inima pădurii. După câteva ore de îngheţ la temperaturi cu mult sub zero grade şi câteva urlete de lupi flămânzi, una dintre blonde i-a spus celeilalte: - Auzi, eu tai următorul brad care-mi iese în cale. Nu mă mai interesează dacă e decorat sau nu!
|
|
Scris de -
|
|
Joi, 21 Ianuarie 2010 17:09 |
|
Unul beat turtă stă pe bordură în faţa unui bar. Un străin îl întreabă dacă îi este rău sau dacă nu se poate ridica. Beţivul răspunde: - Hei! Ştii tu cine-s eu? - Nu! Cine? - Iisus... şi ţi-o pot dovedi. Vino cu mine! Intră în bar şi străinul după el. Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat: - Iisuse! Iar eşti aici...
Un ardelean într-un magazin ca să cumpere un termos. Vânzătoarea îi arată unul: - Uite, bade, termosul ăsta e foarte bun: vara ţine ceaiul rece, iar iarna îl ţine cald. Ardeleanul se scarpină după ureche, nedumerit: - Apăi, de, cucoană, dacă zici că-i bun, iaca l-oi lua. Da’, lămureşte-mă şi pe mine: de unde ştie termosu’ ăsta când îi vară şi când îi iarnă?
Ion şi Gheorghe pasc oile pe marginea unei prăpăstii fără fund. La un moment dat, Ion alunecă şi cade în hău. Gheorghe, speriat, începe să-l strige: - Ioaneeee ... băăăă Ioaneee! ... După un timp, se aude vocea lui Ion: - Ceeee-i, mă Gheooooo...? - Mă Ioaneee, ţi-ai rupt vreun picior? - Nuuu măăă ... - Ţi-ai rupt vreo mânăăăă...? - Nuuu, măi Gheooo ... - Da’ ceee-ai păţiit? - Nimic, mă Gheooo... încă n-am ajuuuuns jos ...
Un cuplu la a 50-a aniversare a căsătoriei. Soţul îi spune soîiei: - Draga mea, al ţaselea copil al nostru nu a semănat cu restul. Acum, după 50 de ani de căsnicie, aş vrea să ştiu: a avut el un alt tată? Soţia se uită la el şi mărturiseşte: - Da, dragă, ai dreptate, a avut un alt tată. - Şi poţi să-mi spui cine a fost ? - Tu!
Ion şi Maria stau în pat. Ion e plictisit, Maria are chef de ceva acţiune: - Ioane, pun pariu că nu mă găseşti sub pătură! - Da’ pui pariu că nici nu te caut?
- Mă Vasile, tu ai poze cu nevastă-ta goală? - Nu, mă, n-am! - Cumperi?
Măgarul merge pe drum, iar în spatele lui vine porcul: - Băi măgarule, ce murdar eşti! Pe unde te poartă stăpânul? Ce slab eşti! Nu prea îţi dă să mănânci! Şi cu ce desagi mari te încarcă stăpânul! Vai de viaţa ta! La care măgarul se întoarce spre porc: - Băi, mi se pare mie sau tu nu eşti porcul de anul trecut ?
Un turist în vacanţă îl întreabă un localnic dacă sunt crocodili în apă. Acesta îi răspunde că nu. Turistul începe să înoate şi observă nişte pete întunecate în apă, la câţiva metri de el. Se întoarce spre localnic şi strigă: - Sigur nu sunt crocodili aici? - Nu, că le e frica de rechini. |
|
Scris de -
|
|
Marţi, 19 Ianuarie 2010 19:20 |
|
Soţia se întoarce acasă, după ce a fost pe la cumpărături, şi îi arată soţului noul sutien pe care şi l-a cumpărat . El, cu o voce plictisită: - De ce l-ai cumpărat dacă n-ai ce să pui înăuntru ? - Păi atunci tu de ce porţi chiloţi ?….
Două tipe fac nudism. La un moment dat apare un taur. Tipele o iau la fugă. Dupa ce obosesc bine, cu taurul alergând după ele, se opreşte una şi spune: - Mai bine fac un viţel decât un infarct …corect,nu??
Două prietene şi colege mergeau pe trotuar spre casă. Una din ele vede un coleg de-al lor: - Uite-l, dragă, pe Gigel ! - L-am văzut! - Şi nu-i faci cu mâna? - Nu! Să-şi facă singur!
Un cuplu într-o maşina pe serpentine… Soţia: - Dragul meu, doresc să divorţez şi motivul va fi impotenţa ta… El, calm, măreşte viteza… Ea: - La partaj voi cere casa, custodia copiilor, conturile din bancă şi o pensie alimentară foarte mare… El măreşte viteza… Ea: - Bine, dar tu nu-ţi doreşti nimic??? El: - Am tot ce îmi trebuie acum… Ea: - Bine, dar ce ai tu şi eu nu am??? El: - Airbag şi centura de siguranţă…
Vine o tipă timidă la ginecolog. Bate încet la uşă şi... nimic. Bagă uşor capul pe uşă şi vede doi oameni îmbrăcaţi în alb. - Nu vă supăraţi, pot să intru? - Desigur! - Pot să mă dezbrac? zice femeia cam temătoare. - Bineînţeles! - Pot să mă aşez pe masa de consultaţii? - Da, da! După vreo 10 minute de stat pe masă, în care cei doi nu au băgat-o în seama, individa îşi face curaj şi întreabă: - Dar nu veniţi să vă uitaţi la mine? - Ba da, doamnă. Vin cei doi, se uită şi exclamă: - OOOAAAAUUUU!!! - E chiar aşa grav, dom’ doctor? - Nu ştim, doamnă. Noi suntem zugravii. |
|
|