Forfotă şi voie bună la Zilele oraşului Plopeni
Scris de Elena CIOBANU   
Duminică, 25 Iulie 2010 15:40

Zilele Oraşului Plopeni, sărbătoare organizată în acest weekend, au constituit ocazia perfectă ca pentru locuitorii de toate vârstele să se bucure de o ieşire.

„Ne bucurăm că am reuşit, cu spijinul primarului Dragoş Niţă şi al Consiliului Local, să readucem aceast eveniment în luna iulie, aşa cum a avut loc iniţial. Este o ediţie specială, în care am putut oferi multe lucruri atractive. Avem expoziţii cu produse industriale, confecţii, produse agro-alimentare, alimentaţie publică, dar nu au lipsit nici producătorii tradiţionali de obiecte din ceramică şi lemn. Mai avem şi expoziţii ale Muzeului de {tiinţele Naturii şi ale artiştilor Casei de Cultură Plopeni. Iar programul artistic este diversificat şi de foarte bună calitate”, ne-a descris atmosfera Gheorge Neagu, directorul Casei de Cultură Plopeni. Vineri seara, pe scenă au urcat nume ca Emilia Ghinescu şi Nicu Paleru. Sâmbătă, a venit rândul Stelianei Sima a încununat concertele, dar pe scenă au mai urcat şi The Sixteens, X-Treme  să urce pe scenă, urmată de Steps Junior şi D.J. Meyer, spre bucuria tinerilor care au profitat din plin de rock, dans şi discotecă. Duminică, Direcţia 5 a oferit un concert de două ore, răsplătit din plin cu aplauze. Nu au lipsit nici caruselele, grătarele, iar merele glazurate şi prorumbul fiert sau copt au fost pe placul copiilor. „Este o atmosferă super! Un pic de distracţie mai trebuie din când”, ne-a spus Anişoara Lepa, din Plopeni, bucuroasă că a avut ce vedea. 

 Publicat în ediţia tipărită din 26 iulie 2010

Tags:
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează