|
Scris de Ciprian PAP
|
|
Marţi, 12 Iulie 2011 21:45 |
|
Tragedie aviatică, ieri, în jurul orelor amiezii, pe aerodromul particular din comuna prahoveană Şirna. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în timp ce efectua un zbor de test. În urma impactului, pilotul aeronavei a murit carbonizat iar copilotul a suferit arsuri de gradul I şi II pe 80 % din suprafaţa corpului.
|
|
|
Scris de -
|
|
Marţi, 12 Iulie 2011 16:30 |
|
Bărbatul rănit în urma accidentului, Victor Huci, este considerat un pilot experimentat, el fiind instructor de zbor pe avioane ultrauşoare, din anul 2001, când a ieşit la pensie. Conform unor surse oficiale, Huci este comandor aviator în rezervă şi fost inclusiv comandant de escadrilă, participând la misiunea "Sirius" din Angola şi având la activ peste 3.000 de ore de zbor. Bărbatul care şi-a pierdut viaţa în urma accidentului, Mircea Toader, era, de asemenea, un pilot experimentat, fiind instructor de zbor la un club din Galaţi şi se afla la comanda avionului în momentul accidentului.
|
|
Scris de -
|
|
Marţi, 12 Iulie 2011 14:35 |
|
Avionul era un aparat de tip YR5312. Pilotul avea 53 de ani, copilotul 50 ani. Pilotul, Mircea Toader, în vârstă de 53 de ani, a decedat. Copilotul, Victor Huci, în vârstă de 50 ani, a fost transportat la spitalul Floreasca din capitală. Victima este în stare foarte gravă, cu multiple fracturi, traumatism cranio-cerebral şi arsuri pe 80% din suprafaţa corpului. Avionul se afla la al doilea zbor pe aerodromul de la Tăriceni, totodată şi la al doilea zbor de astăzi. La aproximativ 200 m deasupra solului, avionul s-a înclinat şi s-a auzit o pocnitură la motor. Primele informaţii culese de la faţa locului arată că ar putea fi vorba de o eroare de pilotaj sau de blocarea unui carburator din cele două ale motorului. Avionul aparţinea Fundaţiei Icarus în colaborare cu Romaero Băneasa.
|
|
Scris de -
|
|
Marţi, 12 Iulie 2011 14:04 |
|
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, marţi, în localitatea prahoveană Şirna, primele informaţii furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova arătând că două persoane se aflau la bordul aparatului, una dintre acestea fiind găsită carbonizată.
|
|
|
|
|
|