|
Scris de Alex CĂLINOIU
|
|
Luni, 29 Noiembrie 2010 20:40 |
|
Primăria Mizil finalizează astăzi proiectul din fonduri PHARE pentru modernizarea staţiei de epurare din localitate. Din cauza unei contestaţii, lucrările de 1,13 milioane de euro au fost întârziate aproape nouă luni, încadrându-se, la limită, în termenul impus de UE.
Reprezentanţii Primăriei Mizil au organizat ieri, în Palatul Administrativ din Ploieşti, o conferinţă de presă pentru a anunţa finalizarea proiectului privind reabilitarea şi extinderea staţiei de epurare a oraşului. Termenul-limită impus de Uniunea Europeană pentru încheierea proiectelor din fonduri PHARE este astăzi, aşa că administraţia din Mizil s-a încadrat exact la limită, în ultima zi. Întârzierile au fost cauzate de o contestaţie care a blocat întreaga procedură. După rezolvarea acesteia, constructorul a fost într-o cursă contra-cronometru, pentru finalizarea lucrării de aproape 1.132.000 euro. Proiectul a prevăzut reabilitarea staţiei vechi, construite în anii `70, aceasta urmând să asigure un debit de 22 de litri pe secundă, dar şi extinderea reţelei, această linie a doua urmând să asigure 27 de litri pe secundă, potrivit administratorului public al oraşului Mizil, Doru Mladin. Acesta a precizat că secretele care au dus administraţia locală din Mizil printre cele mai active din judeţ la atragerea de fonduri europene ţin de experienţa şi devotamentul celor trei funcţionari care lucrează în biroul de specialitate, dar şi de alegerea firmelor de consultanţă. A mai fost şi un sprijin de 900.000 de lei venit în ultimul moment de la Consiliul Judeţean pentru asigurarea cotei proprii de cheltuieli. „Termenul de 30 noiembrie este ultimul care se admite pentru PHARE. Dacă acum câteva luni toată lumea privea cu scepticism acest proiect, iată că s-au făcut eforturi şi lucrarea s-a încadrat”, a apreciat şi Silvia Constantinescu, directoprul adjunct din Direcţia de Implementare a Proiectelor Europene din cadrul CJ Prahova. Tags:
|
Comentarii
Si despre faptul ca in acelasi timp se fac investigatii chiar la Parchetul din Mizil???
RSS pentru acest articol.