|
Scris de Ciprian PAP
|
|
Miercuri, 07 Decembrie 2011 20:16 |
|
Primăria oraşului Mizil a organizat şi în acest an un eveniment special cu ocazia sărbătoririi Sfintei Filofteia, considerată ocrotitoarea copiiilor şi a tinerilor. Manifestările au debutat la orele 15.00, la Casa de Cultură din Mizil, unde a avut loc un recital extraordinar al Corului Madrigal, condus de dirijorul Emanuel Pecingina. „Avem un spectacol de muzică clasică, recitaluri de poezie şi un spectacol de colinde. Pentru noi, locuitorii oraşului Mizil, sărbătoarea Sfintei Filofteia s-a împământenit drept un eveniment special, pe care îl aniversăm de 12 ani, deoarece Sfânta Filofteia este, practic, patroana spirituală a acestui oraş. Avem Zilele Oraşului Mizil, în fiecare toamnă, şi această zi specială pe care o sărbătorim pe 7 decembrie”, ne-a declarat primarul oraşului Mizil, Emil Proşcan. Enoriaşii au trecut, ieri, şi pe la moaştele Sfântului Nectarie, aduse la Biserica Sfinţii Ioachim şi Ana, din parcul central al oraşului. „Această aniversare a fost marcată cu un sobor impresionant de preoţi şi ne-am bucurat şi de o prezenţă mare la pelerinajul pe care l-am organizat, cu această ocazie, la moaştele Sfântului Nectarie, pe care le-am adus la Mizil”, a mai adăugat primarul Emil Proşcan.
Tags:
|