Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Vezi Alpha TV Ploieşti LIVE!

Banner
Banner
Banner
Telegraful de Prahova - Stiri RSS Telegraful de Prahova - Stiri RSS
Sărbătoare la Baba Ana, inaugurări cu fanfară şi spectacol
Scris de Roxana TĂNASE   
Luni, 16 Mai 2011 19:43

Duminică, la a patra ediţie a Zilei comunei Baba Ana, aleşii locali şi judeţeni, în prezenţa deputatului Adrian Năstase, au sărbătorit prin inaugurarea a patru obiective majore: asfaltarea unui drum judeţean, finalizarea centrului cultural, a lucrării de canalizare şi a prelungirii aducţiunii de apă.

 

Sărbătoare mare, duminică, la Baba Ana. Autorităţile judeţene şi locale, alături de localnici, au participat la mai multe inaugurări, cu prilejul Zilei comunei. „prin hărnicia primarului şi a Consiliului Local, a Consiliului Judeţean s-au realizat, în ultimii doi ani, lucrări de cinci milioane de euro, care constau în cele 2,7 milioane de euro pe programul 322, care aduce două rezervoare de apă, reţea de apă, canalizare şi şase kilometri de drumuri rurale. Tot aici, a fost inaugurat Centru cultural Baba Ana, iar Consiliul Judeţean a mai alocat 1,2 milioane de euro pentru DJ149 Fântânele – Baba Ana, pe o lungime de aproape cinci kilometri, drum care nu văzuse asfaltul de pe vremea lui Dromichete”, ne-a declarat Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, care a menţionat şi faptul că „localitatea va dezvolta încă un proiect de asfaltare a nouă kilometri de drumuri locale, câştigat de programul 10.000 de kilometri de drumuri judeţene, şi are depus pe măsura 125, asfaltarea a 4,5 kilometri de drumuri de exploatare agricolă”. „Într-un interval de cinci ani, comuna Baba Ana va arăta ca şi localitatea Cornu, pentru că va fi lansat şi programul de alimentare cu gaze, urmat imediat de cel referitor la trotuare. Apreciem că în 2017, această comună va fi de talie europeană”, a mai precizat Cosma. „Este o sărbătoare a comunei Baba Ana. Suntem la a patra ediţie şi avem prilejul, la acest ceas de sărbătoare, să realizăm inaugurări la patru obiective: un drum judeţean care face legătura dintre satul Baba Ana prin Conduratu până la DN1B, intersecţia cu Fântânele, inaugurarea centrului Cultural, care va avea mai multe utilizări, aici fiind deschisă şi o bibliotecă, un muzeu, dar şi o sală de conferinţă şi o sală pentru nunţi şi botezuri, precum şi continuarea canalizării şi prelungirea aducţiunii cu apă”, a susţinut Nicolai Bulete, primarul comunei Baba Ana. Prezent la manifestări, deputatul Adrian Năstase a apreciat efortul autorităţilor. „Nu putem noi să facem lucruri formidabile, dar măcar să dăm nişte semne de buni gospodari. Şi-aici primarul Bulete e unul dintre cei mai vechi şi cei mai buni gospodari. Centrul acesta cultural, după părerea mea, este o iniţiativă foarte bună şi adaugă o dimensiune necesară pentru cei care vor veni aici să pună fiecare o amprentă culturală”, ne-a declarat deputatul Adrian Năstase. De altfel, duminică, la Centrul cultural abia inaugurat, localnicii au petrecut pe cinste, iar elevii şcolilor din comună au oferit un adevărat spectacol pentru invitaţi.

 

Tags:     zilele comunei      mizil      baba ana      alesi      adrian nastase      sarbatorit      sarbatoare      obiective      asfaltare      drum judetean      centru cultural      canalizare      aductiune apa
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează