|
Câmpina
|
|
Scris de Ciprian PAP
|
|
Luni, 23 August 2010 23:34 |
Peste 7.000 de aspiranţi la meseria de poliţist s-au prezentat sâmbăta şi duminica trecută la concursul de admitere organizat de Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina. Lupta pentru un loc pe băncile şcolii de poliţie este mare, dat fiind faptul că anul acesta au fost scoase la concurs doar 1.404 locuri, cu 100 mai puţin decât anul trecut.
|
|
|
Câmpina
|
|
Scris de Ciprian PAP
|
|
Marţi, 03 August 2010 19:51 |
|
Repartizarea celor 871 de agenţi care au absolvit anul acesta {coala de Poliţie de la Câmpina a avut loc sâmbătă, în aceeaşi zi cu festivitatea de primire a gradului profesional. „Acţiunea s-a făcut on-line, odată cu şcoala de la Cluj, în ordinea descrescătoare a mediilor. {efii de promoţie au fost primii care au avut dreptul să aleagă unde vor fi repartizaţi”, ne-a declarat comisarul şef Valeriu Simion, purtătorul de cuvânt al {colii. IJP Prahova a scos la concurs 25 de posturi pentru care s-au luptat absolvenţi din toată ţara. „Fiecare a dorit să ajungă aproape de casă. De foarte multe ori s-a întâmplat să nu mai aibă loc în judeţul natal”, a mai adăugat comisarul şef Valeriu Simion.
|
|
Câmpina
|
|
Scris de Ciprian PAP
|
|
Marţi, 03 August 2010 19:50 |
|
18 copii din comuna Dorneşti, judeţul Suceava, au sosit deja în tabăra organizată de Ministerul Administraţiei şi Internelor la {coala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina. Timp de trei zile, aceştia vor vizita mai multe muzee şi vor participa la concursuri organizate pentru ei şi la excursii pe Valea Prahovei.
|
|
Câmpina
|
|
Scris de Ciprian PAP
|
|
Duminică, 01 August 2010 14:21 |
|
Sâmbăta trecută, la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina a fost mare sărbătoare.
Ceremonia de absolvirea a promoţiei 2008-2010 a început în jurul orelor 10.00, odată cu întâmpinarea de către Garda de Onoare a şcolii a chestorului principal de poliţie Petre Tobă, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române.
|
|
Câmpina
|
|
Scris de Andrei CONSTANTINESCU
|
|
Joi, 15 Iulie 2010 21:04 |
|
Cartierul Muscel din Câmpina a fost inundat în urmă cu două zile după precipitaţiile abundente din ultima perioadă. Două străzi din municipiu au fost înghiţite de ape, zeci de case şi gospodării solicitând ajutorul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
|
|
Câmpina
|
|
Scris de Andrei CONSTANTINESCU
|
|
Duminică, 23 Mai 2010 15:01 |
|
O trupă de dans formată din 13 copii din Câmpina a reuşit să câştige locul întâi la concursul naţional „Generaţia mileniului trei”. Deşi cei mici au scos din propriile buzunare bani pentru recuzită sau transportul la acest eveniment, prahovenii au reuşit să plece acasă cu marele premiu.
|
|
|
|
|
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 Următor > Sfârşit >>
|
|
JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL |